Un submarin indian ar fi încercat să intre în apele teritoriale ale Pakistanului

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Marina pakistaneză a anunţat marţi că a contracarat o tentativă de incursiune a unui submarin indian la câteva zile după ce avioane ale celor două puteri nucleare vecine şi-au încălcat reciproc spaţiile aeriene.

"Marina din Pakistan a reperat şi a avertizat un submarin indian să nu intre în apele sale teritoriale" luni după-amiază, a anunţat marina, potrivit unui comunicat. ''Ţinând cont de iniţiativa de pace a guvernului, submarinul indian nu a fost vizat'', menţionează sursa citată. 

Aceasta este a doua oară din 2016 când marina pakistaneză a detectat un submarin indian care a încercat să intre în apele pakistaneze. 

Tensiunile dintre rivalii sud-asiatici au început să crească de când avioane de luptă indiene au intrat în spaţiul aerian pakistanez în urmă cu o săptămână şi au atacat o presupusă tabără de antrenament pentru terorişti, prima intruziune a forţelor indiene în teritoriul pakistanez din 1971. 

India a anunţat că în atac au fost ucişi aproximativ 350 de militanţi din gruparea Jaish-e-Mohammed, acuzată de un atac cu vehicul-capcană în regiunea Kashmir comis pe 14 februarie. 

Pakistanul a declarat că bombe indiene au căzut în munţi şi că nimeni nu a fost ucis în aceste atacuri. 

O zi mai târziu, Pakistanul a doborât două avioane indiene atunci când acestea au încercat să facă o altă intruziune şi a arestat un pilot, care a fost eliberat vinerea trecută ca un "gest de pace". 

India şi Pakistanul administrează regiuni separate din Kashmir cu populaţie în majoritate musulmană, dar ambele revendică regiunea în întregime şi au purtat două războaie pentru a deţine controlul. 

India susţine că Pakistanul ajută militanţi în Kashmir, o acuzaţie negată de Islamabad, care îi numeşte pe militanţi luptători pentru libertate. 

Youtube video image

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel