Un tanc Abrams aparte, cum nu a mai fost niciunul: Ucraina ,,hibridizează'' blindatele americane pentru a supraviețui războiului dronelor
03 Aprilie 2026
Statele Unite au emis un refuz oficial privind integrarea rachetelor ghidate de tip GMLRS pe noile platforme de artilerie reactivă dezvoltate de Franța, Foudre și Thundart. Decizia, confirmată pentru publicaţia Euractiv, lovește direct în capacitatea de atac la mare distanță a armatei franceze, într-un moment în care flota actuală de lansatoare LRU (varianta franceză a M270) a scăzut la un nivel critic de doar nouă unități operaționale.
Veto-ul american nu reprezintă doar o barieră tehnică, ci o manevră de protejare a pieței pentru sistemul M142 HIMARS, forțând Parisul să aleagă între dependența totală de exporturile americane sau asumarea unor costuri imense pentru dezvoltarea unei muniții proprii.
Urgența acestui program este dictată de calendarul de retragere a sistemelor LRU, programat între 2027 și 2030. Din cele 13 lansatoare modernizate inițial, Franța a cedat patru Ucrainei, rămânând cu un inventar insuficient pentru a asigura o postură de descurajare credibilă. Fără acces la rachetele GMLRS, care constituie standardul actual în cadrul NATO, ambele programe industriale franceze se confruntă cu riscuri majore de întârziere și o creștere exponențială a bugetelor de cercetare și proiectare a unor noi vectori de atac, potrivit Euractiv.
Foudre și Thundart: Tentativa Franței de a replica succesul sistemului HIMARS
Programul Foudre, dezvoltat de Turgis Gaillard, a fost conceput special pentru a oferi o alternativă compactă și mobilă, similară conceptului HIMARS. Lansatorul 6x6 este proiectat pentru a fi transportat cu aeronave A400M și pentru a executa tactici de tip „shoot-and-scoot”, fiind capabil să utilizeze o gamă largă de muniții, de la rachete ghidate la rachete balistice cu rază de 300 km și chiar rachete de croazieră. Refuzul american subminează principalul argument comercial al sistemului Foudre: interoperabilitatea imediată cu stocurile de rachete GMLRS deja existente în dotarea aliaților europeni.
Pe de altă parte, Thundart reprezintă pariul grupului MBDA și al Safran Electronics & Defense pentru o ,,suveranitate tehnologică totală. Acest sistem este promovat ca fiind 100% francez și „ITAR-free”, adică independent de reglementările americane privind exportul de armament. Deși Thundart promite o putere de foc superioară, absența certificării pentru rachetele americane înseamnă că Franța trebuie să finalizeze, să testeze și să producă în masă propriile rachete cu o rază de acţiune de 150 km până în 2030, o sarcină industrială extrem de dificilă sub presiunea timpului.
Controlul pieței de armament și lovitura aplicată interoperabilității NATO
Justificarea Washingtonului de a bloca integrarea GMLRS pe platforme străine este legată de investițiile masive în cercetare și dezvoltare și de dorința de a menține controlul asupra „MLRS Family of Munitions”. Prin acest veto, SUA se asigură că orice stat care dorește să utilizeze eficient rachetele GMLRS sau PrSM va fi obligat să achiziționeze platformele de lansare americane M142 HIMARS sau M270A2. Această practică protejează industria de apărare americană, dar fragmentează capabilitățile logistice ale NATO, forțând statele europene să dezvolte lanțuri de aprovizionare paralele și incompatibile.
Pentru industria franceză, blocajul american reprezintă o penalitate comercială pe termen scurt, deoarece potențialii clienți la export vor ezita să achiziționeze un lansator care nu are acces la cea mai utilizată familie de rachete ghidate din lume. Totuși, această situație accelerează direcția strategică a Parisului către „autonomie strategică”. Dacă MBDA reușește să valideze familia de rachete suverane cu raze de acțiune între 150 și 500 km, Franța ar putea atrage clienți care doresc capabilități de lovitură de precizie fără a fi supuși condiționărilor politice și restricțiilor de utilizare impuse de Washington.
Riscul unui vid de capabilități între 2027 și 2030
Cea mai mare vulnerabilitate rămâne fereastra de timp în care Franța va fi practic lipsită de artilerie reactivă cu rază lungă de acțiune. Înlocuirea sistemelor LRU cu o soluție complet autohtonă necesită nu doar vehiculele de lansare, ci și un ciclu complet de cercetare si aprobare a sistemelor de propulsie, ghidare și focoase, proces care în mod normal durează peste un deceniu.
Refuzul SUA forțează Franța să comprime aceste etape, ceea ce crește probabilitatea apariției unor defecte tehnice sau a unor amânări care vor lăsa diviziile franceze fără un sprijin de foc esențial în fața unor amenințări convenționale.
Decizia americană repetă scenariul aplicat Germaniei în cazul programului EuroPULS, confirmând o politică sistematică a SUA de a împiedica apariția unor competitori europeni pe piața sistemelor de lansare care utilizează muniție americană. Pentru Europa, acest incident subliniază necesitatea dezvoltării unei baze industriale de muniții capabile să susțină armatele naționale fără a depinde de aprobările de la Washington pentru fiecare utilizare sau integrare tehnică.
