Un fost agent CIA, condamnat la închisoare pentru divulgarea de informații clasificate Chinei

S.I. Catalin |
Data publicării:

Un fost membru al CIA a fost condamnat vineri la 20 de ani de închisoare pentru spionaj în folosul Beijingului, o afacere ilustrând o "tendinţă alarmantă" în rândul comunităţii de informaţii, potrivit Departamentului american al Justiţiei, relatează AFP.

 
 

Kevin Mallory, 62 de ani, a fost găsit vinovat că a vândut pentru 25.000 de dolari "informaţii din domeniul apărării" unui agent al spionajului chinez în cursul unor vizite la Shanghai în martie şi aprilie 2017.

,,Obiectivul vostru este să obţineţi informaţii, iar obiectivul meu este să fiu plătit", i-a spus el unui corespondent chinez într-un mesaj din 5 mai 2017.

Vorbitor curent al dialectului mandarin, el a servit în armata terestră, apoi ca agent special pentru un serviciu de securitate al Departamentului de Stat, înainte de a deveni agent al CIA sub acoperire. Până în 2012, el a avut acces la informaţii cu nivel de autorizare "Top secret" în China, Taiwan, Irak şi la Washington.

Mai mulţi agenţi ai serviciilor americane de informaţii au fost arestaţi sau inculpaţi pentru acte de spionaj în folosul Beijingului.

Un fost agent al CIA, Jerry Chun Shing Lee, 54 de ani, a pledat vinovat la începutul lui mai de "conspiraţie" pentru a furniza Chinei "informaţii despre apărarea naţională".

El riscă închisoarea pe viaţă. În 2012, poliţia a descoperit că acest fost militar naturalizat american deţinea mai multe carnete cu nume, contacte şi alte indicaţii despre angajaţi şi informatori ai CIA, precum şi cu adrese ale adăposturilor clandestine.

Acest dosar ar putea avea legătură cu spectaculoasa prăbuşire a reţelei CIA în China între 2010 şi 2012.

Ron Rockwell Hansen, fost agent al serviciilor de informaţii militare în vârstă de 58 de ani, a pledat şi el vinovat în martie că a transmis informaţii unor agenţi chinezi, în special de natură industrială, în schimbul a "sute de mii de dolari". El riscă 15 ani de închisoare.

În aprilie, o fostă diplomată, Candace Marie Claiborne (63 de ani), a pledat vinovat pentru că a încercat să-şi ascundă interacţiunile cu agenţi chinezi, care au recompensat-o cu zeci de mii de dolari în schimbul unor informaţii.

Afacerea Mallory "aparţine unei tendinţe alarmante din partea foştilor agenţi ai serviciilor americane de informaţii care sunt ţinta Chinei şi care îşi trădează ţara şi colegii", a afirmat ministrul adjunct la justiţiei, John Demers.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel