Un expert rus care conducea un program de cercetare hipersonică a fost arestat pentru înaltă trădare

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:

Un important expert rus în domeniul hipersonicii a fost arestat de autorităţile ruse sub suspiciunea de trădare, relatează vineri agenţia TASS, citată de Reuters și Agerpres.

Aleksander Şipliuk conduce laboratorul de hipersonică al Institutului de Mecanică Teoretică şi Aplicată din Novosibirsk şi a coordonat în ultimii ani cercetări pentru dezvoltarea sistemelor ruseşti de rachete hipersonice.

Potrivit colegilor săi, au fost efectuate percheziţii în interiorul institutului. ''În institut s-au desfăşurat operaţiuni ale poliţiei. Au legătură cu directorul nostru Aleksander Şipliuk. L-au arestat, l-au inculpat la fel ca pe (cercetătorul Anatoli) Maslov, de înaltă trădare'', a declarat pentru agenţia TASS directorul pentru cercetări ştiinţifice al institutului, Vasili Fomin, adăugând că Şipliuk a fost dus la închisoarea Lefortovo din Moscova.

Aleksander Şipliuk este al treilea cercetător rus din industria de apărare arestat începând din luna iunie. În vârstă de 56 de ani, el este un expert rus renumit, doctor în matematică-fizică, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Rusiei şi cercetător remarcat în domeniul aerodinamicii, mai ales în cel al rachetelor hipersonice.

Înaintea lui a fost arestat Anatoli Maslov, cercetător al aceluiaşi institut, acuzat că a scurs informaţii despre rachetele hipersonice ruseşti.

Un alt cercetător din Novosibirsk, Dmitri Kolker, a murit luna trecută de cancer pancreatic, la scurt timp după ce a fost arestat de asemenea pentru trădare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel