Ucrainean condamnat în Rusia la 10 ani de închisoare pentru spionaj

Eduard Pascu |
Data publicării:
 Soldaţi ruşi îmbrăcaţi în uniforme fără însemne care au apărut pentru prima oară în timpul anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014
Soldaţi ruşi îmbrăcaţi în uniforme fără însemne care au apărut pentru prima oară în timpul anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014

Un tribunal rus a condamnat un cetăţean ucrainean la 10 ani de închisoare pentru spionaj după ce l-a găsit vinovat de tentativă de a vinde Ucrainei piese de schimb ale unui sistem de rachete sol-aer, a anunţat agenţia de presă TASS citând luni serviciul de securitate FSB al Rusiei, transmite Reuters.

FSB a declarat că verdictul împotriva bărbatului, identificat ca A.V. Marcenko, a fost pronunţat de Curtea Regională din Krasnodar (sudul Rusiei) şi a intrat în vigoare după ce a fost confirmat de o instanţă de apel. Curtea din Krasnodar nu a răspuns imediat la o cerere de a comenta şi instanţa de apel nu a făcut imediat niciun comentariu, transmite Agerpres.

Relaţiile dintre Moscova şi Kiev sunt critice de la anexarea Peninsulei Crimeea de la Ucraina în 2014 şi sprijinirea unei insurgenţe separatiste proruse în estul Ucrainei, aminteşte Reuters.

Tensiunile au crescut în ultimele săptămâni după masarea de militari ruşi lângă graniţa ucraineană, ceea ce a declanşat alarma la Kiev şi în Occident. Moscova, care a declarat că acumularea de forţe făcea parte dintr-un exerciţiu militar, a anunţat săptămâna trecută că a început retragerea trupelor la bazele lor permanente.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel