Ucraina lucrează intens la tactici de combatere a dronelor iraniene. Armata cooperează inclusiv cu țări occidentale

Darius Muresan |
Data publicării:
UAV iranian Mohajer. Foto: Wikipedia via Tasnim News Agency
UAV iranian Mohajer. Foto: Wikipedia via Tasnim News Agency

Armata rusă are aproximativ 300 de drone iraniene, iar experţii ucraineni dezvoltă deja sisteme pentru a combate atacurile cu astfel de drone, a anunţat ministrul apărării de la Kiev, Oleksi Reznikov.

 Acesta a adăugat că în momentul de faţă, Federaţia Rusă încearcă să achiziţioneze alte câteva mii de astfel de drone. "Vom vedea dacă se va întâmpla sau nu, dar trebuie să fim pregătiţi, astfel că nu stăm pe loc.

Dezvoltăm sisteme pentru a le suprima. Armata noastră le va doborî şi am aflat deja cum putem să o facem. Analizăm toate detaliile, până la nuanţe, ne uităm la ce fel de 'creier' electronic au şi, în consecinţă, pregătim diverse contramăsuri", a afirmat Reznikov, citat de Rador.

De asemenea, adăugat oficialul, Ucraina colaborează cu aliaţii în această chestiune. "Sunt interesaţi să ne ajute. Prin urmare, nu doar o ţară este implicată în acest proces" - a menţionat Oleksi Reznikov, adăugând că activităţile în acest sens sunt în plină desfăşurare, în fiecare zi.

În cursul acestei săptămâni, președintele Volodimir Zelenski a confirmat că Federația Rusă a atacat inclusiv cu drone iraniene de tip Shahed, precizând că, potrivit informațiilor de care dispune Ucraina, agresorul rus a comandant din Iran aproximativ 2.400 de drone Shahed de diferite tipuri.

La sfârșitul lunii august, Statele Unite au anunțat că Rusia a primit un lot mare de drone iraniene, care vor fi probabil desfășurate pe câmpul de luptă din Ucraina.

Prima utilizare a dornelor iraniene în regiunea Harkov a fost raportată la 13 septembrie. O cercetare efectuată la momentul respectiv a indicat faptul că rușii folosesc drona kamikaze iraniană Shahed-136, care a fost denumită de "Geran-2" în Rusia.

Și în pofida faptului că Iranul a negat oficial că a vândut aceste drone Federației Ruse, imagini cu întrebuințarea lor în Ucraina au devenit tot mai dese. Mai mult, ucrainenii au reușit inclusiv capturarea unui UAV de tip Mohajer iranian.

CITEȘTE ȘI: Ucraina anunță înfrângerea inevitabilă a Rusiei: Peste 70% din stocul de rachete de crozieră Iskander și Kalibr, deja epuizat

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel