Ucraina în NATO, dar când? Integrarea în Alianță sau înfrângerea în fața Rusiei și dispariția. Iulian Chifu, la Obiectiv EuroAtlantic la DefenseRomania

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 21 iulie 2023, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.

Podcastul „Obiectiv EuroAtlantic” este difuzat în fiecare săptămână, în ziua de vineri, începând cu ora 11:00, pe platforma DefenseRomania.

Invitatul lui Tudor Curtifan din această săptămână din cadrul emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic” este profesor Iulian Chifu.

Profesorul Iulian Chifu e expert în securitate și relații internaționale, e fost consilier prezidențial pe probleme de securitate și fost consilier de stat al premierului Nicolae Ciucă.

Tema podcastului va fi reprezentată de perspectivele aderării Ucrainei la NATO.

Așa cum era de așteptat, la summitul NATO de la Vilnius, Lituania, din această lună, Ucraina nu a primit invitația de a adera la NATO, nefiind stabilit un calendar în acest sens, ci un Consiliu NATO - Ucraina care aduce Ucraina mai aproape de obiectivul Kievului de a adera la NATO. Ucraina e în antecamera celei mai puternice Alianțe militare din istorie.

Dar cum ar arăta aderarea Ucrainei la NATO în contextul războiului de agresiune al Rusiei care se întinde de peste 16 luni?  Aceasta e una din marile întrebări în ceea ce privește posibilitatea ca Ucraina să adere la NATO. 

Moscova a amenințat de mai multe ori că aderarea Ucrainei la NATO va înseamna un război mondial.

De ce e însă Ucraina atât de importantă pentru Rusia? Poate Ucraina adera înainte de a avea o soluție în conflictul militar provocat de Rusia? Cum ar arăta garanțiile de securitate pe care Ucraina ar putea să le primească după eșecul de a garanta integritatea Ucrainei a Memorandumului de la Budapesta? Spre ce scenariu se îndreaptă acest război de uzură, Kievul atrăgând atenția că orice alt scenariu în afara victoriei sale va însemna dispariția treptată a Ucrainei? Sunt doar câteva întrebări la care expertul Iulian Chifu va răspunde în cadrul podcastului.

Emisiunea va aborda și situația actuală din regiunea Mării Negre generată de criza cerealelor ca urmare a deciziei Rusiei de a se retrage din Acordul de la Istanbul.

Emisiunea „Obiectiv EuroAtlantic” ediția din 21 iulie 2023, poate fi urmărită începând cu ora 11:00, atât pe pagina de Facebook DefenseRomania, pe www.DefenseRomania.ro, dar și pe pagina de YouTube, unde vă invităm să apăsați butonul „Subscribe” („Abonează-te”).

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel