Ucraina face o demonstrație cu drone TB2 și rachete antitanc Javelin și NLAW, ca răspuns la manevrele Rusiei în Belarus

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sistem NLAW, sursă foto: Royal Navy
Sistem NLAW, sursă foto: Royal Navy

Ucraina va efectua exerciţii militare în perioada 10-20 februarie. Acțiunea e un răspuns direct la manevrele militare pe care Federația Rusă și Belarusul le efectuează în aceeași perioadă. În cadrul acestor exerciții ucrainenii vor folosi dronele turcești Bayraktar TB2, dar și sitemele Javelin sau NLAW.

Anunțul a fost făcut chiar de Oleksii Reznikov, ministrul Apărării de la Kiev, în presa locală, citat de Reuters.

Manevrele militare ucrianene au loc în același timp cu cele ruso-belaruse și vor implica utilizarea drone turcești TB2, dar și de sisteme antitanc pe care Armata Ucrianei le-a primit de la partenerii occidentali.

De precizat că Marea Britanie a furnizat Ucrainei circa 2.000 de rachete antitanc NLAW şi a trimis specialişti care să instruiască militarii ucraineni să le folosească în timp ce SUA au furnizat mai multe sisteme antitanc Javelin şi lansatoare de grenade termobarice M141 Bunker Defeat Munition.

Ucraina a primit arme şi din partea statelor baltice, Estonia livrându-i rachete antitanc Javelin, iar Letonia şi Lituania rachete antiaeriene Stinger. Armament a fost trimis și din Cehia și Polonia.

CITEȘTE ȘI: Militarii ucraineni sunt învățați să folosească sistemele antitanc NLAW (Foto)

 

Ucraina devine un „jucător” important al dronelor turcești Bayraktar TB2

 

Amintim că pe 3 februarie 2022, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a efectuat o vizită oficială în Ucraina unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

DefenseRomania a anunțat că după o întrevedere care a durat mai mult de patru ore şi care a avut ca obiectiv principal discutarea problemelor de securitate generate de desfăşurarea de trupe ruse de la graniţele Ucrainei, în prezența celor doi președinți a fost semnat un acord cadru de cooperare în domeniul industriei aeronautice – compania turcă Baykar Defense va construi pe teritoriul Ucrainei o fabrică care să producă UAV-uri Bayraktar TB2.

Potrivit memoriului, Bayraktar va construi pe un teren în afara Kievului, deținut de ministerul ucrainean al Apărării, un centru de întreținere, reparații curente și modernizare a UAV-urilor. Centrul va instrui și recalifica și personalul care operează aceste drone.

În același timp, se știe că Forțele Armate ale Ucrainei doresc să achiziționeze suplimentar drone Bayraktar TB2, pe lângă cele 12 drone de acest tip existente deja în dotare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel