Trupele de Desant ale Federației Ruse pregătesc exerciții de amploare în Crimeea și în vestul țării

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:

Departamentul pentru informare și comunicare în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat, pe 21.02.2021, că, în cursul lunii martie, subunități aparținând regimentului de desant asalt din Stavropol și regimentului de artilerie din Anapa vor fi redislocate în poligonul Opuk din Crimeea, pentru desfășurarea de exerciții.

“Pe timpul activităților, militarii din cadrul Trupelor de Desant Aerian vor desfășura activități de desantare a personalului și tehnicii militare pe o platformă de aterizare necunoscută, cu ocuparea ulterioară a unor obiective ale adversarului convențional și menținerea acestora până la sosirea forțelor principale ale marii unități”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului preluat de agenția de presă RIA Novosti.

După cum au precizat reprezentanții ministerului, în același timp, va fi efectuată debarcarea subunităților de desant-asalt pe o porțiune de litoral neamenajat, cu ajutorul navelor mari de desant ale Flotei ruse din Marea Neagră. Ulterior, acestea vor îndeplini misiuni de apărare a litoralului împotriva desantului maritim al adversarului.

La jumătatea lunii martie, în cadrul Trupelor de Desant Aerian, va fi executat un alt exercițiu de amploare, în poligonul Dubrovich din Regiunea Riazan. Pe parcursul acestuia, regimentul de desant-parașutiști din Tula va îndeplini misiuni de ocupare a unui aerodrom al adversarului convențional. Exercițiul va include activități de desantare a personalului și tehnicii militare.

În total, la manevrele din Crimeea și din Regiunea Riazan vor participa peste 3.000 de militari și aproximativ 200 de unități de tehnică militară aparținând Trupelor de Desant Aerian.

Comentariul autorului: Exercițiul din Crimeea va fi executat în cadrul Diviziei 7 Desant-Asalt - Novorossiysk a Trupelor de Desant Aerian. La acesta vor participa subunități din cadrul Regimentului 247 Desant-Asalt - Stavropol și Regimentului 1141 Artilerie - Anapa. Probabil, la exercițiu vor lua parte și subunități aparținând Batalionului 171 Desant-Asalt - Feodosia. Este vorba despre singura unitate a diviziei care este dislocată în Crimeea.

Al doilea exercițiu programat pentru luna martie în cadrul Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse va fi executat de militari aparținând Diviziei 106 Desant Aerian - Tula. La acesta vor participa subunități din cadrul Regimentului 51 Desant-Parașutiști - Tula.

Este posibil ca cele două exerciții să fie coordonate și să se desfășoare într-o concepție unică. Nu este exclus faptul ca acestea să vizeze simularea declanșării unei intervenții militare într-un stat vecin, cu ieșire la Marea Neagră. Evident că este vorba despre Ucraina.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel