Submarinul rusesc Stary Oskol și-a încheiat misiunea în Marea Mediterană și a început deplasarea spre Marea Neagră

submarinul-rusesc-stary-oskol_40103900
Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 22.09.2021, că submarinul Stary Oskol aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) și-a încheiat misiunea planificată în compunerea Grupării navale operative din Marea Mediterană și a luat curs spre locul de dislocare permanentă de la Novorossiysk.

În perioada următoare, echipajul submarinului va asigura trecerea acestuia prin Strâmtorile Dardanele și Bosfor, în direcția Mării Negre.

Reprezentanții ruși au menționat că, atunci când trec prin strâmtorile de la Marea Neagră, submarinele, la fel ca și navele de luptă și auxiliare ale FRMN, acționează în strictă conformitate cu dreptul maritim internațional.

Comentariul autorului: Submarinul Stary Oskol a ieșit din Marea Neagră pe 25.04.2019. După ce a îndeplinit misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană, acesta a fost deplasat pentru reparații planificate la Șantierul Naval din Kronștadt, unde a ajuns pe 31.01.2020. Submarinul s-a întors în Marea Mediterană la sfârșitul lunii noiembrie 2020 și a continuat să activeze până în prezent în cadrul escadrei rusești.

Revenirea submarinului Stary Oskol în Marea Neagră a fost posibilă ca urmare a sosirii recente în Marea Mediterană a submarinului Krasnodar al FRMN, care a finalizat reparațiile în Marea Baltică, precum și a celor două submarine ale Flotei din Oceanul Pacific, aflate în tranzit către locul de dislocare permanentă.

În prezent, în Marea Neagră se află două din cele șase submarine diesel-electrice Proiect 636.3, introduse în dotare în perioada 2014-2016. Este vorba despre Veliky Novgorod și Kolpino, care sunt ultimele submarine de acest tip ce ar trebui deplasate în Marea Baltică pentru reparații la Șantierul Naval din Kronștadt. Probabil, în perioada următoare, cel puțin unul dintre acestea va ieși din Marea Neagră și va fi dislocat în Marea Mediterană.

Conducerea FRMN a planificat în ultimii ani menținerea în serviciul de luptă a câte două submarine Proiect 636.3 în Marea Neagră (în bazele navale de la Sevastopol și Novorossiysk) și în Marea Mediterană (în portul Tartus din Siria). În paralel, alte două submarine s-au aflat în reparații la șantierul din Marea Baltică sau în tranzit între flote. 

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close