SUA, sacțiuni economice împotriva Iranului. Prima etapă intră azi în vigoare

H. D. Hartmann |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Astăzi intră în vigoare prima etapă a sancțiunilor economice americane impuse Iranului.

Două luni după denunțare de către președintele Trump a cunoscutului tratat nuclear cu Iranul, JCPOA, Guvernul iranian se luptă atât pentru menținerea în viață a acestuia cât și pentru reducerea efectelor economice devastatoare aduse de către sancțiuni.

SUA au anunțat impunerea de sancțiuni economice împotriva Iranului după ce președintele Trump a refuzat să mai certifice, conform legii, tratatul nuclear cu Iranul semnat alături de UE, China și Rusia. Acest fapt a dus la impunerea unui calendar de sancțiuni economice. Prin prima etapă a acestui calendar intră în vigoare astăzi.

Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea

Chiar dacă întâlnirea a ultimei șanse ținută la nivel de miniștri de externe a statelor semnatare acordului nuclear nu a reușit să găsească soluții decât politice, pentru sprijinirea și menținerea pe linia de plutire al acestui tratat, din punct de vedere ar efectelor sancțiunilor, nicio putere garantă, europeană, chineză sau rusească, nu și-au asumat vreo responsabilitate în a ajuta Iranul în fața devastării economice care începe astăzi.

Etapele sancțiunilor americane sunt extrem de clare. 45 de zile, 60 de zile și 90 de zile. La împlinirea celor 90 de zile care înseamnă practic octombrie, Iranul va cunoaște în profunzime și în totalitatea sa planul masiv de sancțiuni americane. Ceea ce știm este că aceste sancțiuni prevăd practic aducerea economiei iraniene la un punct de inflexiune, la un nod de blocaj.

Așa cum declara Federica Mogherini, înalta reprezentantă pentru politică externă a Uniunii Europene, Consiliul European dorește să aprobe lărgirea listei de companii care fac afaceri cu Iranul și care sunt apărate de UE împotriva sancțiunilor americane, dar esențial această listă nu va putea cuprinde toate interesele economice europene.

China și Rusia s-au retras practic din dialogul cu privire la sancțiuni, având în vedere că ele însele se află sub atacul direct al sancțiunilor, războiul comercial declanșat de Donald Trump fiind resimțit în întregul areal economic mondial.

Va fi o reacție furibundă

Este foarte clar că începând de astăzi Iranul care deja se confruntă de aproape cinci zile cu manifestații de stradă extrem de violente, cu o debandadă a statului și cu mesaje extrem de severe împotriva conducerii clericale a statului, este deci foarte clar că va face față unor probleme economice deosebit de serioase.

Iranul nu are resursele necesare de a răspunde sancțiunilor americane. Nu are resursele financiare, politice, ideologice. Are o singură resursă. Cea a terorismului regional, a intensificării în faza ideologiei anti-americane a sprijinului acordat tuturor organizațiilor de tip terorist, fie din Siria, Liban sau Yemen, fie din orice altă parte a lumii.

Ne așteptăm deci, ca începând de astăzi, efectele economice ale sancțiunilor SUA să fie practic egalate de reacția furibundă a conducerii clericale iraniene împotriva a ceea ce ei numesc ”măsuri ilegale luate de către președintele Trump”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel