Rusia „nu-l atacă niciodată pe cel puternic”: Eliminarea interdicției constituționale privind armele nucleare, răspunsul singurului limbaj pe care îl înțelege Moscova

lituania-armata-militari_21240500
Sursă foto: Ministerul Apărării din Lituania
Lituania a schimbat de ieri regulile jocului pe flancul estic al NATO și a decis să transmită Moscovei că politica șantajului nu mai funcționează. Parlamentul de la Vilnius a votat eliminarea Articolului 137 din Constituție, prevederea care interzicea staționarea armelor de distrugere în masă și a bazelor militare străine pe teritoriul național. Cu 99 de voturi favorabile dintr-un minim necesar de 94, Seimas-ul (parlamentul lituanian) deschide oficial calea pentru o prezență militară nucleară a Statelor Unite, de ce nu chiar și a Franței sau a Marii Britanii, la granița cu exclava rusă Kaliningrad și cu Belarus. 

Această abordare este singura reacție firească și rațională a unui stat care se învecinează cu Federația Rusă, o entitate care, de-a lungul istoriei sale, nu a urmărit altceva decât expansiunea teritorială prin agresiune armată.

Rusia „nu atacă niciodată pe cel puternic”

Decizia luată ieri la Vilnius a șters iluzia pacifismului în fața unui stat vecin care nu respectă tratatele internaționale. Laurynas Kasciūnas, reprezentantul opoziției (Uniunea Patriei - Creștin-Democrații Lituanieni), a explicat raționamentul din spatele votului: armele nucleare reprezintă cel mai eficient instrument de descurajare, iar Rusia „nu atacă niciodată pe cel puternic”.

Mesajul lituanienilor a ajuns cu siguranță la Moscova. Când Kremlinul își amenință vecinii cu invazii militare și ștergerea de pe hartă, statele vizate nu mai fac un pas în spate, ci unul înainte. Lituania a rămas singurul stat din regiune constrâns de o asemenea interdicție constituțională, în timp ce Polonia, Letonia, Estonia și Finlanda nu au obstacole legale pentru găzduirea capabilităților aliate.

Răspunsul Moscovei nu s-a lăsat așteptat

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a recurs imediat la retorica uzuală, amenințând că Lituania va fi ștearsă de pe hartă în cazul unei confruntări, adăugând că aliații NATO nu vor interveni pentru a o apăra. Kremlinul ignoră însă un detaliu... o decizie pe care a luat-o recent - Rusia a staționat deja propriile arme nucleare tactice în Belarus. Eliminarea interdicției constituționale de la Vilnius restabilește astfel echilibrul strategic, permițând NATO să își extindă umbrela de descurajare exact acolo unde amenințarea rusă este maximă.

Dezbaterea internă din Lituania, dacă să elimine sau nu articolul 137 din Constituție, nu a fost una ușoară. Reprezentanții facțiunii Nemunas Dawn au susținut că eliminarea articolului va oferi muniție mașinăriei de propagandă ruso-bieloruse, în timp ce alți parlamentari independenți au cerut explicații privind ridicarea interdicției pentru bazele militare străine. 

Totuși, răspunsul majorității parlamentare a fost tranșant: Lituania nu își permite să devină veriga slabă a alianței nord-atlantice. A fi mai puțin protejat decât restul statelor NATO înseamnă a invita agresiunea rusă.

Timpul ezitărilor a trecut. Discuțiile raportate de Financial Times privind posibilitatea ca Statele Unite să staționeze bombardiere capabile să transporte armament nuclear în Polonia și statele baltice capătă acum un fundament legal clar în Lituania. Următoarele două voturi din Seimas, programate pentru 6 octombrie și 12 ianuarie, vor definitiva acest proces de modificare constituțională. Mesajul către Kremlin este definitivat acum de toate statele baltice: amenințările nucleare nu mai generează ezitare si teama de escaladare, ci consolidare militară imediată pe flancul estic.

Alte știri de interes
x close