În prezent, mai multe state europene, printre care și Franța, depind în mod direct de contractul SALIS (Solution interimaire pour le transport aerien strategique), acord derulat de NATO prin intermediul companiei private ucrainene Antonov Logistics Salis, care pune la dispoziție uriașele aeronave de tip Antonov AN-124-100, capabile să transporte o încărcătură impresionantă de până la 120 de tone.
Alternativa pentru statele aliate a fost, până în prezent, apelarea la sprijinul partenerilor care operează avioane americane C-17A Globemaster III, ce au o capacitate de încărcare de 70 de tone. Totuși, flotele actuale sunt tot mai uzate și în același timp contractul SALIS este programat să expire la începutul anilor 2030. Această perspectivă a determinat Uniunea Europeană să caute soluții urgente pentru a nu rămâne fără mijloace de transport strategic.
S-a încercat o soluție europeană pentru un nou avion uriaș de transport militar
![]()
A300-600 Beluga, photo source: Airbus
Încercările de a crea o alternativă pur europeană s-au lovit însă de obstacole majore, asta după ce în anul 2021, Comisia Europeană a lansat proiectul SATOC (Strategic Air Transport for Outsized Cargo), în cadrul Cooperării Structurate Permanente (PESCO). Inițiativa, coordonată de Germania și susținută de Franța, Olanda și Cehia, își propunea să armonizeze cerințele militare ale statelor membre și să găsească un model comun de transport. Agenția Europeană de Apărare (EDA) s-a alăturat ulterior proiectului pentru a defini standardele operaționale.
În paralel, scriu jurnaliștii francezi de la Opex360, gigantul aeronautic Airbus Defence & Space a încercat să speculeze această chestiune și a promovat flota sa de avioane A300-600ST „Beluga”. Deși conducerea Airbus sublinia că cererea pentru transport agabaritic este în creștere pe fondul tensiunilor geopolitice globale, proiectul a fost abandonat brusc în ianuarie 2025 din cauza lipsei unui model economic sustenabil.
Modernizarea uriașelor avioane ucrainene AN-124-100, o soluție de avarie dar obligatorie pentru Europa până la un viitor avion
![]()
Antonov An-124-100M Ruslan ucrainean, photo source: WIKIPEDIA
Recent, consorțiul ESOCA și-a prezentat concluziile finale după 18 luni de studii și evaluări tehnice, însă rezultatele arată că opțiunile Europei sunt extrem de limitate, arată sursa citată. Pentru a evita un blocaj major în următorul deceniu, experții din domeniul apărării au indicat două direcții principale. Anume fie dezvoltarea de la zero a unui nou avion european capabil să înlocuiască modelul american C-17, fie modernizarea în profunzime a actualelor avioane Antonov AN-124-100.
Varianta aducerii la zi a flotei de avioane Antonov devine crucială iar modernizarea avioanelor ucrainene ar oferi o gură de aer proaspăt statelor europene, asigurând tranziția până când o eventuală aeronavă de transport dezvoltată de europeni ar putea deveni operațională. Aceste concluzii, alături de cerințele operaționale specifice, urmează să fie analizate în detaliu de reprezentanții statelor membre UE în cadrul evenimentului „Zilele Transportului Strategic”, organizat la Bruxelles, mai precizează jurnaliștii francezi.
Pe de altă parte, peste ocean, U.S. Air Force analizează deja posibilitatea de a relua producția avioanelor C-17A Globemaster III, care a fost oprită de Boeing în 2015. Modelul C-17 rămâne extrem de apreciat la nivel mondial pentru capacitatea sa de a transporta 74 de tone pe o distanță de 3.400 km și de a opera pe piste scurte, înguste și neamenajate, datorită sistemului avansat de flapsuri hipersustentatoare.
În privința Europei, până la o decizie finală, se pare că flota de avioane Antonov rămâne piesa de bază pentru a nu compromite mobilitatea militară a continentului, conchide sursa citată.