De ce trebuie România să ia în calcul umbrela nucleară franceză și cum blochează interesele economice răspunsul UE în fața Rusiei
22 Septembrie 2026
Amenințarea unui război al dronelor se profilează din nou pe malul sudic al Mediteranei, de-a lungul uneia dintre cele mai profunde falii geopolitice din regiune. Pe de o parte se află Algeria, partenerul militar istoric al Rusiei și indicată de cercurile pro-ruse ca o posibilă bază pentru noile drone de atac Geran-5; pe de altă parte se află Marocul, care în ultimii ani și-a accelerat reînarmarea, în parte datorită cooperării cu Israelul, achiziționând vehicule aeriene fără pilot, sisteme de supraveghere și alte tehnologii avansate.
Cele două țări nu sunt separate doar de o graniță închisă din 1994, ci și de un Război Rece care nu s-a încheiat niciodată cu adevărat, alimentat de conflictul din Sahara Occidentală și de cheltuielile militare în continuă creștere. Reaprinzând această dezbatere a fost „Rybar”, un canal pro-rus cu legături strânse cu cercurile militare, care a publicat hărți ale zonelor teoretic accesibile pentru dronele Geran-5, potențial desfășurate în Algeria.
Gama ar include infrastructură strategică în Maroc și, într-un scenariu și mai larg, baze militare, centrale energetice și situri industriale din sudul Franței. Nu există nicio confirmare că Algeria a achiziționat sistemul, dar reprezentarea difuzată de canalul rus se bazează pe o competiție militară concretă, în care atât Algeria, cât și Marocul își consolidează arsenalele, alianțele și capacitățile tehnologice.
Cum răspunde Marocul cu drone kamikaze israeliene la ofensiva rusă din Algeria
Hărțile publicate pe 19 septembrie de „Rybar” arată zonele teoretic accesibile pentru dronele Geran-5, potențial lansate de pe teritoriul algerian. Pe lângă infrastructura marocană, canalul menționează și baze militare, centrale energetice și situri industriale din sudul Franței, inclusiv zona logistică și petrolieră a Marsiliei. În prezent, nu există surse oficiale algeriene, rusești sau de altă natură independente care să confirme prezența Geran-5 în Algeria.
Aceasta este o dronă de atac de unică folosință echipată cu un motor cu reacție: zboară spre ținta sa și este distrusă împreună cu încărcătura explozivă pe care o transportă. În ceea ce privește caracteristicile și desfășurarea, seamănă mai degrabă cu o rachetă de croazieră de mici dimensiuni decât cu dronele de recunoaștere utilizate în mod obișnuit pentru observarea terenului. Estimările bazate pe primele unități desfășurate de Rusia în Ucraina atribuie o viteză de aproximativ 600 de kilometri pe oră, o rază de acțiune de aproape 1000 de kilometri și un focos de aproximativ 90 de kilograme.
De cealaltă parte a graniței, Marocul își dezvoltă propriile capacități de supraveghere și atac de la distanță, făcând din drone unul dintre principalele instrumente pentru modernizarea Forțelor Armate Regale, armata regatului. Punctul de cotitură a venit odată cu normalizarea relațiilor cu Israelul în 2020, urmată în 2021 de un acord de cooperare care a deschis calea pentru schimbul de informații, achizițiile de arme și dezvoltarea în comun a tehnologiilor militare. Printre sistemele israeliene achiziționate de Rabat se numără WanderB și ThunderB, utilizate pentru recunoaștere, și SpyX produsă de BlueBird Aero Systems, o companie deținută de Israel Aerospace Industries.
SpyX este o „dronă sinucigașă”: o dronă care poate zbura deasupra unei zone, identifica ținta și apoi se poate prăbuși în ea cu încărcătura sa explozivă. BlueBird a anunțat, de asemenea, instruirea tehnicienilor marocani în pregătirea lansării unei linii de producție locale SpyX, deși autoritățile din Rabat nu au specificat momentul, capacitatea de producție sau locația fabricii. În 2024, surse din presa internațională atribuiseră, de asemenea, Marocului un acord în valoare de aproximativ un miliard de dolari cu Israel Aerospace Industries pentru un satelit de recunoaștere Ofek-13, o operațiune care nu a fost niciodată ilustrată public în detaliu de guvernul marocan.
Amploarea concurenței este evidentă mai ales în datele privind cheltuielile. Potrivit SIPRI, Institutul Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm, Algeria a alocat 25,4 miliarde de dolari pentru apărare în 2025, o creștere reală de 11% față de anul precedent. Algeria a fost principala țară africană în ceea ce privește cheltuielile militare, reprezentând 8,8% din produsul intern brut și aproximativ un sfert din cheltuielile publice totale. Marocul s-a clasat pe locul al doilea în Africa, cu 6,3 miliarde de dolari, o creștere reală de 6,6%, echivalentul a aproximativ 3,5% din PIB. SIPRI leagă în mod explicit creșterea din ambele țări de tensiunile bilaterale, în special privind Sahara Occidentală. În termeni absoluți, Algeria cheltuiește de aproximativ patru ori mai mult decât Marocul.
Cu toate acestea, Rabat își concentrează o parte semnificativă a resurselor pe capabilități avansate din punct de vedere tehnologic și furnizori diversificați. Conform datelor SIPRI pentru perioada de cinci ani 2021-2025, importurile marocane de sisteme majore de armament au crescut cu 12% față de perioada anterioară de cinci ani. Statele Unite au reprezentat 60% din aprovizionare, Israel 24%, iar Franța 10%.
Cum folosesc Moscova și Tel Aviv conflictul dintre Algeria și Maroc
În aceeași perioadă, livrările de arme către Algeria au scăzut cu 78% față de perioada 2016-2020, Rusia reprezentând 39%, China 27% și Germania 18% din importurile algeriene (SIPRI). Scăderea nu contrazice neapărat creșterea cheltuielilor militare: livrările de armament major urmează cicluri multianuale, în timp ce bugetul apărării include și salarii, întreținere, instruire, infrastructură și programe naționale. Cu toate acestea, demonstrează că posibilul transfer al rachetelor Geran-5 ar constitui un element nou. Pentru 2026, legile bugetare arată totuși că ambele țări intenționează să mențină un efort militar ridicat. Legea bugetară algeriană alocă credite de plată Apărării Naționale în valoare totală de aproximativ 3205 miliarde de dinari, echivalentul a 24-25 miliarde de dolari la cursul de schimb oficial. În Maroc, ministrul Apărării, Abdellatif Loudiyi, a indicat un buget total de 73 de miliarde de dirhami, aproximativ 7,3 miliarde de dolari, pentru 2026, o creștere nominală de aproape 5% față de 2025.
Sahara Occidentală rămâne punctul central al competiției, dar disputa nu este doar diplomatică. Marocul controlează cea mai mare parte a fostei colonii spaniole, separată de teritoriile administrate de Frontul Polisario printr-un sistem de ziduri de nisip, fortificații și câmpuri minate care se întind pe aproximativ 2.700 de kilometri. Rabat consideră zona o parte integrantă a regatului și propune autonomie pentru populația saharawi sub suveranitate marocană. Polisario, însă, cere un stat independent și este susținut politic, financiar și militar de Algeria, care găzduiește principalele tabere de refugiați saharawi din apropierea orașului Tindouf. Prin urmare, pentru Maroc, mișcarea de independență este principalul său rival regional; pentru Algeria, problema este atât despre dreptul la autodeterminare, cât și despre necesitatea de a limita extinderea influenței marocane în Magreb și Sahel, precum și despre o potențială ieșire către Atlantic.
Încetarea focului încheiată în 1991 s-a prăbușit în noiembrie 2020, după criza de la Guerguerat, punctul strategic de trecere dintre Sahara Occidentală și Mauritania. De atunci, de-a lungul zidului s-a purtat un război de mică intensitate, constând într-o serie de atentate cu bombă cu telecomandă, incursiuni ale Polisario și atacuri efectuate de Maroc cu drone armate. Acestea din urmă au modificat echilibrul de putere pe teren, permițând Forțelor Armate Regale Marocane să vizeze personalul și echipamentele chiar și în zonele deșertice de la est de fortificații. În iunie, un atac atribuit unei drone marocane l-a ucis pe Lahbib Mohamed Abdelaziz, un comandant superior al Polisario și fiul liderului istoric al mișcării, Mohamed Abdelaziz, împreună cu alți doi luptători.
Operațiunea, niciodată revendicată oficial de Rabat, a avut loc în timp ce trimisul ONU, Staffan de Mistura, se afla în taberele din Tindouf, încercând să relanseze negocierile. Pe plan politic, anul 2026 a marcat o nouă inițiativă a Statelor Unite, care a reunit reprezentanți ai Marocului, Frontului Polisario, Algeriei și Mauritaniei, mai întâi la Madrid și apoi la Washington, cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite. A fost cea mai concretă încercare din ultimii ani de a aduce toți actorii implicați în criză înapoi la aceeași masă.
Următorul pas decisiv este așteptat la sfârșitul lunii octombrie, la Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite. Rezoluția adoptată la 31 octombrie 2025 a reînnoit mandatul MINURSO, misiunea inițial înființată pentru a organiza un referendum în Sahara Occidentală, până la 31 octombrie 2026. Aceasta a identificat „autonomia reală” sub suveranitatea marocană drept cea mai viabilă soluție, menținând în același timp apelul la autodeterminare. Textul a reprezentat un succes diplomatic major pentru Rabat, susținut de Statele Unite, Franța și Regatul Unit. Noul vot va determina dacă Consiliul intenționează să consolideze acest progres, să reechilibreze procesul de negociere sau pur și simplu să extindă o misiune care timp de peste treizeci de ani a monitorizat un armistițiu care acum este doar pe hârtie.
