Stoltenberg: Trebuie să înțelegem că Marea Neagră are o importanță strategică pentru NATO și statele riverane: România, Bulgaria şi Turcia

S.I. Catalin |
Data publicării:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianţa şi-a sporit prezenţa militară în regiunea Mării Negrei, intensificând sprijinul alocat Ucrainei, deoarece a recunoscut importanţa strategică a acesteia pentru NATO şi statele membre precum Turcia, Bulgaria şi România, precizează agenţia ucraineană de presa UNIAN şi publicaţia Stars and Stripes.

„NATO şi-a intensificat prezenţa militară în regiunea Mării Negre pentru că recunoaştem importanţa strategică a acestei regiuni pentru toţi aliaţii NATO, dar şi pentru partenerul nostru, Ucraina”, a precizat Jens Stoltenberg, în cadrul unei conferinţe de presă alături de prim-ministrul ucrainean, Denis Shimhal, care a avut loc la Bruxelles, pe 9 februarie.

UNIAN precizează că Jens Stoltenberg a susţinut că toată lumea ar trebui să înţeleagă că Marea Neagră are o importanţă strategică pentru NATO şi aliaţii NATO, și anume statele litorale riverane, precum Turcia, Bulgaria şi România, dar şi pentru alţi doi parteneri apropiaţi, Ucraina şi Georgia. 

„În acelaşi timp, am văzut o prezenţă militară semnificativă a Rusiei în Marea Neagră şi, mai ales, anexarea ilegală a Crimeei şi o prezenţă navală mai puternică în acest an”, a spus secretarul general al NATO.

Publicaţia americană Stars and Stripes aminteşte că Ucraina avansează cu planurile sale de a construi  două noi baze navale în regiunea Mării Negre, o zonă disputată cu Rusia, care ar putea implica o prezenta militară mai sporită din partea, în acest an, din partea SUA și NATO.

O bază va fi construită de-a lungul Mării Negre și cealaltă în Marea Azov, a declarat marți premierul Denis Shmihal la sediul NATO de la Bruxelles.

Declaraţiile au venit în timpul unei conferințe de presă comune cu secretarul general NATO Jens Stoltenberg, care a susținut eforturile SUA și ale alianței din regiune. Sursa citată mai precizează că Marea Neagră va fi probabil un subiect de interes atunci când secretarul american al apărării, Lloyd Austin, va participa, pentru prima dată, la reuniunea miniștrilor apărării NATO, organizată săptămâna viitoare la Bruxelles.

Jens Stoltenberg a subliniat că NATO şi-a sporit prezenţa navală în Marea Nagră şi că numai în ultimele săptămâni Alianţa a avut trei nave americane desfăşurate în Marea Neagră, câteva dintre acestea participând la exerciţii militare cu Forţele Navale Ucrainene. 

„Avem o prezenţă mai mare a poliţiei aeriene, iar la nivel terestru avem multe trupe NATO, care se antrenează şi sunt active în regiune”, a precizat acesta.

„Avem o Brigadă Multinaţională condusă de romani, cu sediul la Craiova, România. De asemenea, ne mărim sprijinul pentru partenerii noştri, Ucraina şi Georgia, inclusiv prin ajutor oferit forţelor maritime şi gărzii de coastă”, a spus Jens Stoltenberg.

„Deci, NATO este prezentă în regiunea Mării Negre. Cooperăm cu Ucraina. Analizam constant modalităţi de reglare a prezenţei noastre acolo pentru că vrem să ne asigurăm că nu există nicio îndoială că Marea Neagră nu este dominată de o singură ţară, Rusia, ci este un loc al liberei navigaţii, un loc în care dreptul internaţional se aplică” a mai precizat secretarul general al NATO.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel