Stocul de rachete precise al armatei ruse se epuizează. Ultimele atacuri din Donbas au fost efectuate cu rachete sovietice X-22 folosite de aviația strategică

Cătălin Costea |
Data actualizării: | Data publicării:
Racheta Kh-22
Racheta Kh-22

Surse ucrainene din domeniul apărării declară că în această noapte, pentru prima dată de la începerea agresiunii, rușii au folosit rachete de croazieră sovietice X-22 pentru a lovi obiective din Ucraina, folosind bombardiere strategice Tu-22M3.

Potrivit acestora, forțele ruse au atacat ținte din regiunea Donețk, situate în zona frontului, cu până la șase rachete X-22, fără însă a fi oferite alte informații.

Rachetele de croazieră aer-suprafață X-22 au fost produse în perioada sovietică, în anii 1960 - 1970 și, din cauza uzurii fizice, au devenit dificil și periculos de operat. Prin urmare, acestea au rămas în serviciul Forțelor Armate ruse, dar au fost menținute în depozite inclusiv înainte de declanșarea agresiunii împotriva Ucrainei, considerându-se foarte probabil că nu se va ajunge la utilizarea lor.

O aeronavă Tu-22M3 poate transporta până la trei rachete X-22 (Kh-22) fiecare cu un focos de până la o tonă, adică de două ori mai mare decât cel al rachetelor Iskander sau Kalibr. În contextul în care aceste aeronave împreună cu armamentul special destinat fac parte din categoria bombardierelor strategice, utilizarea lor pentru acțiuni de front este improprie și poate fi privită ca o soluție de ultimă instanță.

Foarte probabil, Rusia deține un număr suficient de mare de rachete X-22. Însă faptul că s-a ajuns la utilizarea lor poate fi un semn că își epuizează într-adevăr rezervele de rachete Iskander și Kalibr, iar refacerea rezervelor acestora este semnificativ afectată de sancțiunile la care Kremlinul este supus.

Un alt indiciu ar putea fi reprezentat de faptul că, în prima lună de agresiune asupra Ucrainei, forțele ruse au lansat aproximativ 1.300 de rachete balistice, de croazieră și hipersonice, al căror cost este estimat la peste 7,5 miliarde de dolari.

Concret, rachetele a căror evidență se încearcă a fi ținută de mai multe organizații sunt de tipul Kalibr cu bazare navală, H-101 și Kinzhal cu bazare aeriană, 9M723 și 9M728 cu bazare terestră de la complexele Iskander și Onyks sau Yakhont de la complexele de rachete de coastă Bastion-P.

Având în vedere că au trecut mai bine de două luni de când rușii execută constant atacuri cu rachete de tipurile precizate mai sus, este foarte probabil ca numărul rachetelor consumate să se fi dublat, iar în prezent să depășească 2.500, fiind astfel de înțeles necesitatea trecerii la rezervele de rachete mai vechi, precum X-22.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel