Statele G7 analizează ideea creării unui mecanism de reacţie rapidă împotriva propagandei ruse

Eduard Pascu |
Data publicării:
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin

Cele mai bogate şapte state ale lumii (G7) vor analiza propunerea de stabilire a unui mecanism de răspuns rapid pentru a contracara ”propaganda” şi dezinformarea dinspre Rusia, a anunţat duminică ministrul de externe britanic Dominic Raab, citat de Reuters.

Raab a precizat că Regatul Unit, care în acest an deţine preşedinţia prin rotaţie a G7, le va propune celorlalte state participante să cadă de acord asupra unui mecanism comun de ripostă rapidă pentru a contracara dezinformarea rusă, transmite Agerpres.

''Astfel, atunci când vedem că apar astfel de minciuni şi propagandă sau ştiri false, nu putem să reacţionăm doar individual, ci trebuie să furnizăm o ripostă pentru oamenii acestei ţări şi, ca să spunem adevărul, şi pentru cei din Rusia sau China ori restul lumii'', a spus demnitarul britanic.

Pe de altă parte, Dominic Raab a afirmat că deocamdată nu a fost luată o decizie privind acordarea statutului diplomatic deplin ambasadorului Uniunii Europene la Londra, Joao Vale de Almeida.

''Suntem pragmatici legat de această chestiune. Ne vom trata partenerii din UE cu tot respectul pe care în mod justificat îl merită... aşteptăm cu nerăbdare să întoarcem pagina peste saga Brexit'', a explicat şeful diplomaţiei britanice.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel