Sociologia de război a Rusiei: De ce face aparatul de securitate de la Moscova 500 de sondaje secrete pe an pentru a evalua opinia publică

rusia-campanie-de-recrutare-militara_68193000
Un banner publicitar din fața clădirii Ministerului rus de Externe spune: „Victoria este făurită în foc.” Sursa foto: ALEXANDER NEMENOV/Wired.com.
Nimic nou sub soare, am putea spune, analizând modul de operare al aparatului de securitate de la Moscova. Totuși, orice confirmare a metodelor tehnice prin care serviciile ruse controlează și evaluează populația este utilă pentru a înțelege vulnerabilitățile regimului condus de Vladimir Putin. Dincolo de susținerea declarată oficial, Serviciul Federal de Protecție (FSO) al Rusiei folosește cercetări sociologice secrete și monitorizarea automatizată a rețelelor sociale pentru a evalua opinia publică și eventualitatea izbucnirii unor proteste.

După cum arată o cercetare realizată de Verstka.media, în structura FSO funcționează o unitate specializată în realizarea de cercetări sociologice, a cărei sarcină este furnizarea de date nefiltrate direct președintelui și înalților oficiali de la Kremlin.

Dimensiunea acestui efort o depășește cu mult pe cea a instituțiilor civile. Anual, FSO desfășoară aproximativ 500 de studii sociologice, pe un eșantion cumulat de peste 400.000 de respondenți, o capacitate de zece ori mai mare decât standardul agențiilor comerciale de sondare.

În paralel, FSO monitorizează continuu mediul online. Începând cu anul 2014, agenția utilizează sisteme automatizate bazate pe metode OSINT pentru a colecta și analiza date din canale publice, grupuri de discuții și secțiuni de comentarii, asigurând o evaluare permanentă a stării de spirit a cetățenilor.

Sociologia de război a Rusiei

Recenta publicare de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski a unor documente interne rusești a validat existența și funcționarea acestui aparat analitic. Graficele, care indicau prognoze privind nivelul de aprobare al lui Putin și rezultatele partidului Rusia Unită la viitoarele alegeri pentru Duma, au fost elaborate de centrul de stat VCIOM. 

Documentele publicate reprezintă unul dintre scenariile de stres luate în calcul de administrația prezidențială, demonstrând că liderii ruși analizează proiecții conservatoare referitoare la impactul dificultăților economice asupra stabilității politice.

Sociologia în timp de război, într-un stat dictatorial, este un exercițiu tehnic extrem de dificil. Cetățenii ruși se tem să răspundă onest la întrebările despre deciziile guvernului, anticipând că se pot confrunta cu represiuni din partea brațului lung al aparatului de securitate.

 Rata de refuz în sondajele telefonice atinge 93%, respondenții preferând tăcerea sau întreruperea apelului. Pentru a compensa acest deficit de informație, sociologii FSO și VCIOM utilizează metode indirecte. Ei încrucișează răspunsurile cu date demografice precise, corelând identitatea respondentului cu vârsta și sexul, informații la care aparatul de stat are acces direct. 

De ce face aparatul de securitate de la Moscova 500 de sondaje secrete pe an?

Kremlinul evaluează eventualitatea declanșării de către populație a unor proteste prin formularea strategică a întrebărilor. Cetățenii nu sunt întrebați direct dacă se opun războiului. Instituțiile de sondare preferă să măsoare nivelul de susținere pentru negocieri de pace în detrimentul continuării ostilităților. Analiștii obțin astfel date reale fără a forța respondentul să comită o potențială infracțiune de discreditare a armatei.

Kremlinul nu falsifică aceste date la nivel intern. Alterarea rezultatelor destinate factorilor de decizie ar genera politici de stat eronate. Strategia de control se bazează pe cenzurarea rezultatelor negative din spațiul public. Cifrele reale sunt utilizate exclusiv pentru elaborarea directivelor destinate mass-mediei de stat și pentru calibrarea discursurilor oficiale.

Informațiile colectate recent de instituțiile ruse indică o creștere a anxietății generată de blocarea internetului și creșterea prețurilor la carburanți, cauzată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor.

Kremlinul monitorizează atent aceste „declanșatoare ale stării de nemulțumire” pentru a preveni coagularea unei mișcări cu caracter revoluționar. Până în prezent, măsurile de represiune preventivă funcționează. Dar evaluarea continuă a stării de spirit trădează lipsa de încredere a regimului în propria populație.

Așa cum a rezumat situația un oficial din cadrul structurilor de analiză de la Moscova: când poporul va ajunge la capătul puterilor, sondajele de opinie cu siguranță nu vor mai fi necesare.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes
x close