Se răzgândește Turcia? Un amiral propune ca portavionul Sao Paulo achiziționat din Brazilia să fie reabilitat și folosit de turci

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Portavionul brazilian Sao Paulo, sursă foto: Wikipedia
Portavionul brazilian Sao Paulo, sursă foto: Wikipedia

O companie din Turcia a câștigat licitația pentru achiziționarea portavionului brazilian Sao Paulo, cu precizarea că aceasta e obligată să îl dezmembreze. Dar un amiral turc propune totuși ca acesta să fie folosit de Marina Turciei.

Amintim că portavionul Sao Paulo, singurul portavion al Braziliei, a fost vândut unei companii din Turcia. Nava urmează să ajungă în Turcia unde va fi dezmembrată.

Câștigătoarea licitației este compania Comack Maritima care a participat la licitație în numele companiei turcești SOK Denizcilik. Suma pentru care a fost vândut portavionul către turci este una infimă de aproximativ 1.6 milioane de euro.

Totuși, amiralul turc Cihat Yayci, care în prezent gestionează un centru de strategii la Universitatea Bahcesehir, a propus ca portavionul să fie reabilitat de Armata turcă și să fie folosit cu scopuri de antrenament pentru Marina Turciei.

Amiralul turc spune că nu contează vechimea portavionului, iar Ankara ar trebui să îi reabiliteze întregul sistem și apoi să folosească Sao Paulo pentru a pregăti militarii turci ce vor opera pe viitoarele portavioane ale Turciei, scrie Defense News.

 

Un institut din Brazilia încearcă pe ultima sută de metri să împiedice vânzarea portavionului  Sao Paulo

 

Sursa citată precizează că Institutul Sao Paulo/Foch încearcă încă să blocheze tranzacția. Organizația a luat naștere după ce nava a fost retrasă din serviciu și militează pentru transformarea portavionului într-un muzeu.

Institutul dorește ca nava să rămână în Brazilia. Organizația poartă simbolic și numele primei denumiri a portavionului, pe vremea când acesta opera în Marina Franței.

Președintele institutului a declarat pentru sursa citată că organizația sa nu a fost lăsată să participe la licitația organizată de decidenți pe motiv că se specifica clar că cine va câștiga licitația se obligă să dezmembreze portavionul. Acesta a precizat că Institutul Sao Paulo/Foch va veni cu o nouă ofertă pentru achiziționarea portavionului.

În ceea ce privește soarta navei Sao Paulo toată lumea se gândește la un precedent: Portavionul sovietic Varyag, cumpărat de o companie din China de la Ucraina după prăbușirea Uniunii Sovietice, navă care trebuia transoformată într-un cazino pe apă dar care a fost în cele din urmă predată Armatei care a recondiționat și modernizat nava. E vorba de celebrul portavion Liaoning, folosit și azi de chinezi.

Totuși, e greu de crezut că firma turcă care a câștigat licitația nu va respecta contractul și nu va dezmembra nava, existând clauze clare prin care Brazilia s-a asigurat că nava va fi în cele din urmă dezmembrată.

De precizat că portavionul era retras din serviciu încă din 2017. Nava a fost cumpărată de brazilieni din Franța la începutul anilor 1990, purtând inițial denumirea de Foch.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel