În aceste zile au apărut imagini cu noul avion de avertizare timpurie de tip Saab 340 AEW&C al Ucrainei, subiect acoperit în weekend și de DefenseRomania. Avionul se pare că a fost livrat la doi ani după ce Suedia a anunțat că va transfera două astfel de avioane către Ucraina.
Informația a fost dezbătută pe larg în media de propagandă pro-război rusă care ajunge la concluzia că noul avion AWACS al Ucrainei e o țintă mult mai valoroasă decât un avion de luptă F-16.
De ce se tem rușii de Saab 340 AWACS și de ce îl consideră o țintă mai valoroasă decât F-16 în Ucraina
![]()
Avioane JAS-39 Gripen, zburând de un avion de avertizare timpurie de tip SAAB 340 AEW&C. Photo source: Saab
Avionul AWACS e practic un radar aerian. Echipat cu un sistem radar Erieye, acesta e capabil să detecteze ținte aeriene la distanțe uriașe, oferind o situație clară asupra campului de luptă și a spațiului aerian. Avionul AWACS poate identifica din timp rachete rusești lansate spre Ucraina și, de asemenea, poate transmite infromații piloților de F-16 privind ținta și lansarea rachetelor integrate pe F-uri, precum AIM-120 AMRAAM.
Așa cum arăta și publicația noastră în materialul de acum câteva zile, avioanele F-16 au radare proprii (precum AN/APG-66 sau AN/APG-68), însă acestea sunt limitate de curbura pământului și de puterea proprie. Un Saab 340, zburând la peste 6.000 de metri, vede „peste orizontul” aeronavelor de vânătoare. Acesta detectează din timp rachete de croazieră rusești (precum Kh-101) sau drone care zboară la joasă altitudine, ținte pe care radarul unui F-16 le-ar observa mult mai târziu.
Din aceste motive publicația rusă pro-război Vzgyad scrie că Saab 340 AWACS trebuie să fie o țintă prioritară pentru forțele ruse.
![]()
Avion Saab 340B AEW (S 100B Argus), photo source: Wikipedia
„Aceste avioane AWACS pot fi ușor distruse în aer de avioanele noastre de vânătoare Su-35S și MiG-31BM și, bineînțeles, de avioanele Su-57 înarmate cu rachete R-37M. În plus, există o probabilitate mare ca acestea să fie distruse de un atac cu rachete asupra bazei unde sunt dislocate sau în timpul unei aterizări. Tot ce rămâne de făcut este ca forțele ruse să facă același lucru pentru care a fost proiectat Saab 340 AEW&C, adică să detecteze această aeronavă și să o țintească”, scrie presa de propagandă rusă.
Faptul că avioanele AWACS sunt mai vulnerabile nu e vreun secret și, desigur, e știut și de ucraineni.
Ce nu spun însă rușii e că ei înșiși au pierdut trei astfel de avioane AWACS de tip A-50 de la începutul invaziei pe scară largă. La începutul invaziei Rusia opera 7 astfel de avioane „radare zburătoare”, dar două A-50 au fost doborâte de ucraineni, în timp ce unul a fost lovit la sol.
„În esență noul avion AWACS este un „radar zburător” care oferă mai multe avantaje față de radarele terestre. În primul rând, este mobil, permițându-i să fie desfășurat în locația necesară cât mai aproape de țintă. Capacitatea sa de a opera la altitudine îi permite să „vadă dincolo de orizont” și să detecteze ținte mult mai îndepărtate. Până de curând, Forțele Armate Ucrainene primeau aceste informații de la aeronavele AWACS americane și britanice și de la dronele de recunoaștere strategică care zburau deasupra Poloniei, României și Mării Negre.
Introducerea acestor aeronave în serviciul Forțelor Aeriene Ucrainene reprezintă un progres semnificativ în crearea unui domeniu integrat de informații și informații pentru Forțele Armate Ucrainene, în conformitate cu standardele blocului occidental. Aeronava nu numai că va crește eficiența sistemelor aviatice, antiaeriene, de rachete și aeriene fără pilot din Occident, dar va facilita și schimbul de date între Forțele Armate Ucrainene și țările alianței”, mai scriu rușii.