Rușii au lansat la apă cea de-a cincea fregată cu rachete hipersonice “Zircon”. Moscova vrea să dubleze numărul și speră să le aducă și în Marea Neagră

Ionel Copcea |
Data publicării:
Fregata rusă Amiral Gorshkov
Fregata rusă Amiral Gorshkov

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 14.08.2025, fregata Amiral Amelko, Proiect 22350, construită pentru Forțele Navale ale Federației Ruse, a fost lansată la apă la Sankt Petersburg. Ceremonia solemnă a avut loc la Șantierul naval nordic din cadrul Corporației întrunite constructoare de nave. Fregata poartă numele comandantului naval sovietic, amiral Nikolai Nikolaevich Amelko (1914-2007).

Amiral Amelko este a cincea fregată Proiect 22350 și a patra navă de acest tip din producția de serie. După prima navă a proiectului, Amiral Gorshkov, au urmat navele de serie Amiral Kasatonov, Amiral Golovko și Amiral Isakov.

Primele trei nave se află în serviciul de luptă la Flota de Nord, iar Amiral Isakov este finalizată pe linia de plutire și, după ridicarea steagului Sfântului Andrei (steag militar rusesc, ridicat în România și la protestele pro-Georgescu - n.r.), va merge la Flota rusă din Oceanul Pacific (FROP). Amiral Amelko este, de asemenea, construită pentru FROP.

Tot la Șantierul naval nordic, în diferite stadii de construcție, se mai află încă trei fregate ale acestui proiect: Amiral Chichagov, Amiral Yumashev și Amiral Spiridonov.

Alte două fregate, Amiral Kapitanets și Amiral Vysotsky, sunt planificate să fie lansate în construcție, contractele fiind deja încheiate. Momentul exact nu a fost anunțat încă, dar este posibil ca totul să se întâmple anul acesta. Nu este exclus ca procesul de construire a celor două nave noi să fie început în aceeași zi.

După cum s-a raportat anterior, fregata Amiral Amelko a fost construită conform unui proiect modernizat și a primit patru lansatoare universale de rachete, cu câte opt celule fiecare, ce pot întrebuința inclusiv rachete hipersonice Zircon. Astfel, nava va putea transporta 32 de rachete, spre deosebire de navele anterioare ale acestui proiect, cu două lansatoare pentru 16 rachete.

Ce alte modificări mai fost realizate în designul navei nu s-a precizat încă. În general, așa cum s-a subliniat anterior, proiectul se va dezvolta pe măsură ce vor fi amplasate noi nave din serie.

Fregata din clasa Amiral Gorshkov RFS Admiral Golovko (456) în Canalul Mânecii - 9 noiembrie 2024.

Navele Proiect 22350 au un deplasament complet de 5.400 de tone, cu o lungime de 135 de metri și o lățime de 16 metri. Fregata este capabilă să călătorească 4.500 de mile, dezvoltând o viteză de până la 29 de noduri. Autonomia de navigație este de 30 de zile, iar echipajul format din 170 de persoane. Nava este dotată cu o instalație de artilerie A-192, cu calibrul de 130 de milimetri, un sistem de rachete antiaeriene Poliment-Redut, lansatoare de rachete antinavă Onyx sau Kalibr, un sistem antisubmarin Paket și un elicopter antisubmarin Ka-27.

La ceremonia de lansare la apă a fregatei Amiral Amelko, amiralul Alexander Moiseev, comandantul-șef al Forțelor Navale ruse, a declarat că “nava are toate capacitățile de luptă necesare, fiind capabilă să rezolve întreaga gamă de misiuni specifice unei nave multifuncționale, atât în zonele maritime apropiate, cât și în cele îndepărtate”.

Comentariul autorului:

Planurile curente ale Forțelor Navale ruse prevăd construirea a cel puțin 10 fregate Proiect 22350, echipate cu rachete hipersonice Zircon. Primele trei sunt destinate Flotei de Nord, următoarele patru FROP, iar ultimele trei Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN).

Prima fregată de acest tip, Amiral Spiridonov, se estimează că va fi adusă în Marea Neagră în anul 2030. Următoarele două, Amiral Kapitanets și Amiral Vysotsky, ar trebui să sosească în regiune la câțiva ani după această dată.

La fel ca majoritatea programelor de construcții navale, producerea fregatelor Proiect 22350 se află în întârziere. Potrivit planurilor inițiale, prima navă de acest tip trebuia să ajungă în Marea Neagră în acest an.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel