Rusia întreabă Interpolul dacă spionul CIA, Oleg Smolenkov, e într-adevăr în SUA

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Oleg Smolenkov
Oleg Smolenkov

Ministerul rus de Externe a înaintat o cerere către Interpol solicitând să confirme dacă un fost angajat al Kremlinului, Oleg Smolenkov, se află în Statele Unite, în urma zvonurilor din presă că ar fi fost un agent CIA, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Maria Zakharova, potrivit Uawire.org.

Purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe de la Moscova, Maria Zaharova, a declarat joi că Rusia a deschis un dosar penal după dispariţia lui Smolenkov şi a familiei acestuia în iunie 2017, în timpul unei vacanţe în Muntenegru.

Ea a adăugat că autorităţile ruse au aflat din presă că Smolenkov, soţia acestuia, Antonina, şi cei trei copii ai lor se află în Statele Unite.

„Cu câțiva ani în urmă, Smolenkov și familia sa au dispărut într-o țară străină. Doi ani mai târziu, mass-media americană scoate la iveală informații că acesta s-ar afla în SUA. În mod normal, astfel de lucruri trebuie verificate în conformitate cu procedurile și regulile corespunzătoare", a spus Zakharova.

Luni, CNN a difuzat un material despre un spion CIA la Kremlin și cum a trebuit acesta să fie extras din cauză că Agenția s-a temut că președintele Donald Trump ar putea să dezvăluie rușilor această informație.

Secretarul de presă al Casei Albe, Stephanie Grisham, și oficiali ai CIA au declarat că povestea CNN este „inexactă și are potențialul de a pune viețile în pericol”. Ceea ce, de fapt, nu era o dezmințire a informației.

Deși CNN nu a făcut public numele spionului, presa din Rusia l-a identificat ca fiind Oleg Smolenkov, asistent al lui Iuri Ușanov, apropiat al lui Putin, care a fost și ambasador în SUA. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat, marți, că Smolenkov a lucrat în  Administrația prezidențială, dar la un moment dat a fost demis prin ordin intern, fără să fie dezvăluit motivul.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel