România susține cu fermitate aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Aurescu a participat la discuția cu cele două state nordice

Forțele armate finlandeze. Sursă foto: Ministerul Apărării din Finlanda
Forțele armate finlandeze. Sursă foto: Ministerul Apărării din Finlanda

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat sâmbătă, în prima zi a Reuniunii informale a miniştrilor de externe din statele NATO desfăşurată la Berlin, la discuţia cu omologii din Finlanda şi Suedia cu privire la perspectivele aderării la Alianţă a celor două state.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, miniştri de externe din Finlanda şi Suedia au informat aliaţii cu privire la stadiul şi perspectivele proceselor interne de depunere a candidaturilor pentru aderarea la NATO.

"Toti aliaţii - cu o singură excepţie - au exprimat fără rezerve sau condiţii sprijinul pentru aderarea rapidă a celor două state la NATO dacă cele două state vor depune, formal, cereri de aderare, care sunt de altfel aşteptate în perioada imediat următoare. Mesajul general transmis de aliaţi a fost acela de evidenţiere a sprijinului pentru politica 'Uşilor Deschise' a NATO şi a importanţei acesteia, care derivă direct din Tratatul de la Washington din 1949. De asemenea, a fost evidenţiat nivelul ridicat al relaţiilor de parteneriat ale NATO cu Finlanda şi Suedia - în perspectiva unei decizii de aderare", se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că ministrul român a subliniat caracterul istoric al acestor discuţii şi a exprimat apreciere pentru interesul celor două state de a se alătura NATO, interes care demonstrează importanţa acordată de aceşti parteneri Alianţei şi rolului său determinant în asigurarea păcii şi securităţii în spaţiul euroatlantic, mai ales în contextul actual, afectat de agresiunea ilegală a Rusiei contra Ucrainei.

Bogdan Aurescu a evidenţiat că România este un promotor activ al politicii de parteneriate a NATO, precum şi al politicii aliate a "Uşilor Deschise", evidenţiind valoarea adăugată şi contribuţia importantă pe linie securitară a Suediei şi Finlandei. El a subliniat că aderarea celor două state va duce la o Alianţă mai puternică, manifestată printr-o postură de descurajare mai eficientă şi de apărare consolidată.

 

România susține aderarea Suediei și Finlandei la NATO



Şeful diplomaţiei române a apreciat nivelul înalt de sprijin public pentru aderarea la Alianţă în cele două ţări şi a arătat că România este gata să sprijine un proces rapid de aderare a Finlandei şi Suediei, subliniind că pentru ţara noastră este foarte importantă viitoarea contribuţie concretă a celor două state nordice la procesul de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic într-o manieră echilibrată, pe termen lung

"Ministrul român de externe a menţionat, de asemenea, faptul că România consideră că este foarte necesară, mai ales în actualul context de securitate, menţinerea solidarităţii şi unităţii aliate, exprimând speranţa că orice divergenţe actuale privind candidaturile celor două state sunt temporare şi pot să fie rezolvate prin dialog direct între statul aliat interesat şi cei doi candidaţi, în cel mai scurt timp posibil, inclusiv cu sprijinul celorlalte state membre", se mai menţionează în comunicat.

MAE precizează că Reuniunea informală ministerială de externe a NATO de la Berlin continuă duminică, cu două sesiuni distincte, prima vizând temele de actualitate şi interes sporit pentru NATO, cu accent pe politica "Uşilor Deschise", războiul din Ucraina şi implicaţiile sale pentru securitatea euroatlantică. A doua sesiune va fi dedicată pregătirii Summitului NATO de la Madrid, din 28-30 iunie 2022, în special privind negocierea viitorului Concept Strategic al NATO, care va fi adoptat de liderii aliaţi cu acel prilej. 

Turcia se opune intrării Suediei și Finlandei în NATO. Erdogan spune că Turcia nu va mai repeta „greșeala comisă cu Grecia”

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel