România a semnat contractul pentru cele 12 elicoptere franceze H225M și 12 radare Ground Master 200

h225m_71500300
Elicopter multirol H225M. Foto: Airbus
România a semnat contractul în cadrul SAFE pentru programele de înzestrare cu elicoptere și radare. E vorba de o achiziție în comun gestionată de companiile Airbus, respectiv Thales.

E vorba așadar de programul Elicoptere multi‑misiune H225M, 12 elicoptere, estimat la 852 milioane euro (cumpărate în comun cu Franța), și Sisteme radar cu bătaie medie - 12 sisteme, în valoare de 258 milioane euro, radare din familia GM200 produse de Thales. Și aceasta este tot o achiziție în comun cu Franța.

Anunțul privind semnarea acestor contracte a fost făcut de ministrul Radu Miruță în cadrul unei conferințe de presă a sediul Ministerului Apărării Naționale. 

Contractele nu se aflau sub presiunea semnării până pe 31 mai a.c. precum cele de achiziții individuale, dar semnarea lor cât mai rapidă era o necesitate în contextul în care termenele de livrare sunt foarte scurte, toate echipamentele din SAFE trebuind livrate până în 2030.

Va exista și o componentă importantă de cooperare industrială, inclusiv un centru de mentenanță a elicopterelor pentru partea de motorizare în România.

Din informațiile noastre cele 12 elicoptere vor intra în dotarea Forțelor pentru Operații Speciale. Însă ulterior România plănuiește să suplimenteze comanda cu cel puțin încă 32 de elicoptere, pentru necesitatea Forțelor Terestre Române, fapt ce va duce la transferul de tehnologie și producție la IAR Brașov. 

Elicopter H225M

MApN a precizat în mai multe rânduri că va exista o implicare a industriei de apărare românească, și a IAR Brașov, și în etapa actuală, adică cele 12 elicoptere semnate în SAFE.

Ministrul Miruță a mai precizat azi în conferință că mai rămân de semnat în SAFE câteva contractele comune, precum privind producția de drone cu Ucraina, sisteme antiaeriene IRIS-T sau cel al rachetelor Naval Strike Missile (NSM). În ceea ce privește viitoarea armă de asalt a Armatei, tot o achiziție comună în SAFE, acest program este gestionat de MAI.

Totodată, achiziția de radare GM 200 e o necesitate în contextul în care Armata României are nevoie de cât mai multe sisteme moderne de detecție care să poată sprijini toate straturile de apărare antiaeriană - de la cel cu rază foarte scurtă de acțiune (VSHORAD) sau scurtă (SHORAD), până la apărarea aeriană cu rază scurtă de acțiune extinsă (E-SHORAD).

Radar GM 200 Thales

Aceste radare de ultimă generație sunt produse de Thales, companie care are deja o prezență majoră în România, în principal prin Centrul de Excelență în Inginerie (ECC) din București, unde lucrează peste 800 de ingineri software, având planuri majore de extindere.

Ambele contracte semnate azi, atât cele pentru cele 12 elicoptere H225M și radare GM 200 vor genera noi locuri de muncă în industria românească.

Ministrul Miruță a precizat că, până în acest moment, au fost semnate contracte de aproximativ 7,5 miliarde euro și vor fi încheiate contracte pentru achiziția: sistemului antiaerian IRIS-T, NSM, drone produse în comun cu Ucraina și a centrului de comandă.

Alte știri de interes
x close