Războiul trolilor. Dintr-o fostă fabrică din St. Petersburg, trolii ruși răspândesc propaganda rusă în Occident

Protest de susținere a Ucrainei în fața invaziei neprovocate a Rusiei
Protest de susținere a Ucrainei în fața invaziei neprovocate a Rusiei

Trolii ruşi duc un război informaţional dintr-o fostă fabrică din Sankt Petersburg, de unde vizează lideri occidentali şi răspândesc propaganda Kremlinului cu privire la Ucraina, a informat duminică guvernul britanic, care a comandat un studiu pe acest subiect, relatează Agerpres, care citează AFP.

Raportul, ai cărui autori nu au fost daţi publicităţii din motive de securitate, "arată modul în care Kremlinul utilizează această fabrică de troli pentru a-şi răspândi minciunile pe reţelele de socializare şi în comentariile site-urilor cu audienţă mare", indică Ministerul britanic de Externe într-un comunicat.

Potrivit comunicatului, această campanie rusă de dezinformare "este gândită pentru a manipula opinia publică internaţională cu privire la războiul rus în Ucraina".

Potrivit autorilor studiului, agenţi proruşi recrutează troli pe Telegram care sunt plătiţi pentru a ţinti conturile mass-media şi ale liderilor occidentali de pe social media şi a răspândi propaganda pro-Kremlin.

"Nu putem permite Kremlinului şi fabricilor sale de troli să ne invadeze spaţiile online cu minciunile lor", a reacţionat ministrul britanic de externe, Liz Truss."Guvernul britanic şi-a alertat partenerii străini şi va continua să lucreze cu aliaţii săi şi platformele online pentru a combate operaţiunile ruseşti", a spus ea.

Printre liderii vizaţi se numără, printre altele, premierul britanic Boris Johnson, cancelarul german Olaf Scholz sau şeful diplomaţiei europene Josep Borell.

Daft Punk, David Guetta şi grupul german de rock ('metal-industrial') Rammstein au fost, de asemenea, vizaţi în cadrul acestei campanii de dezinformare, foarte activă pe Instagram, YouTube şi Tiktok.

O altă tehnică utilizată de către aceşti troli constă în amplificarea şi conferirea unei vizibilităţi mai mari a postărilor utilizatorilor obişnuiţi şi care se încadrează liniei Kremlinului, relevă studiul. Acesta constituie un mijloc de a se sustrage măsurilor puse în aplicare de reţelele de social media pentru a combate dezinformarea pe platformele lor.

O grupare cunoscută pe Telegram sub numele 'Cyber Front Z' s-ar afla în centrul acestor manevre, care îşi are sediul într-o fostă fabrică de arme situată în Sankt Petersburg.

Gruparea este suspectată de a avea legatură cu Evgheni Prigojin, un magnat apropiat Kremlinului acuzat în special că a jucat un rol în ingerinţa rusă în timpul alegerilor prezidenţiale americane din 2016, a indicat ministerul britanic.

Prigojin se numără printre persoanele sancţionate de Londra pentru legăturile lor cu preşedintele rus Vladimir Putin, notează AFP.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel