Război politic pe mandatul generalului Ciucă. Ministrul Leș spune că ”MApN nu duce criză de leadership”

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Mandatul generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării a deschis un conflict politic între Administrația Prezidențială și Guvernul României.

Președintele Klasu Iohannis a refuzat propunerea de numire pentru șefia Statului Major al Apărării din partea ministrului Gabriel Leș și a decis să îi prelungească mandatul generalului Nicolae Ciucă. Coaliția aflată la guvernare a acuzat că această decizie a fost luată neconstituțional, întrucât prelungirea se face doar la propunerea ministrului Apărării cu acordul premierului.

Ministrul Apărării a vorbit astăzi din nou despre acest conflict în care a fost târâtă Armata României, precizând că prelungirea mandatului pentru șefia Statului Major al Apărării a fost documentată iar Armata nu duce lipsă de leadership.

„După preluarea mandatului la finalul lunii noiembrie, știam de problema mandatului Șefului Statului Major al Apărării. Decizia pe care am luat-o, de neprelungire, a fost luată cu argumente foarte bine documentate. În general cutuma în MApN e să nu se prelungească astfel de mandate, în condițiile în care și legea spune că mandatul este de patru ani cu posibilitate de prelungire pe încă un an”.

 

MApN nu duce criză de leadership

 

„În acest MApN nu duce criză de leadership. M-am gândit că poate cineva să ducă acest nou mandat, la fel cum s-a întamplat în ultimii 29 de ani.

Dacă nu greșesc, documentele le-am trimis chiar în 17 decembrie, iar pe ordinea de zi a ședinței CSAT din 19 decembrie nu s-a pus această problemă. L-am sunat atunci pe domnul președinte, dar era ocupat. Mi s-a comunicat să țin legătura cu consilierii lui. Vina pe care mi-o asum constă în faptul că am mizat că prședintele nu își va permite să abordeze Ministerul Apărării într-o cheie pur electorală”, a declarat Gabriel Leș la postul de televiziune România TV.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru prelungirea, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării, el precizând că propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, nu a fost aprobată.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel