„Recent, Forțele Aeriene au lansat o nouă estimare pentru primul zbor. Acesta este planificat pentru anul viitor, 2023”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului, pe 20 mai. Serviciul încearcă să fie cât se poate de „transparent” cu privire la proiect și „această estimare reflectă starea actuală a programului”, a adăugat purtătorul de cuvânt fără să precizeze cauza amânării.
Multe alte programe importante, cum ar fi avionul de antrenament T-7A de la Boeing, au raportat, recent, întârzieri din cauza problemelor în lanțul de aprovizionare și a lipsei de forță de muncă, potrivit Air Force Magazine.
B-21 „rămâne în limitele programului său de achiziție pentru costuri, program și performanță stabilite la Milestone B, care s-a bazat pe o estimare guvernamentală independentă pentru program”, a continuat purtătorul de cuvânt.
La începutul anului trecut, Directorul Biroului de Capabilități Rapide (Rapid Capabilities Office), Randall Walden, a prezis că bombardierul va zbura la „mijlocul lui 2022”, iar în martie a spus că primul avion a fost în mare parte asamblat și a fost supus testelor de calibrare în aer liber. Acestea vor fi urmate de teste taxi și primul zbor, dar nu a dat un calendar.
Pe de altă parte, surse din Forțele Aeriene și din industrie spun că B-21 va zbura, totuși, în 2022, deoarece aeronava va trebui să se aventureze în afara fabricii Northrop Grumman din Palmdale, California, pentru teste de motoare și alte teste.
Walden a declarat, în martie, că programul nu a fost afectat semnificativ de problemele lanțului de aprovizionare, ridicând posibilitatea ca o anomalie să fi fost descoperită în timpul testelor.
Generalul-locotenent David S. Nahom, locțiitorul pentru planuri și programe al Șefului Statului Major al USAF, a declarat Comitetului Camerei pentru Servicii Armate, pe 19 mai, că serviciul intenționează să achiziționeze până la 145 de bombardiere B-21, dar o strategie completă de achiziție nu a fost încă elaborată.
Forțele Aeriene intenționează să aloce programului B-21, aproape 32 de miliarde de dolari, pentru producție, cercetare și dezvoltare în perioada 2023 – 2027. B-21 va înlocui bombardierele B-1B și B-2 aflate în serviciu. În urmă cu trei ani, planul era ca B-2 și B-1 să fie retrase în 2031, respectiv 2032. Dar, Nahom a precizat că aceste date depind de progresul cu B-21 și a promis că nu se vor retrage până când nu vor „da mâna” cu B-21 care le va înlocui.
De la atribuirea contractului, Forțele Aeriene au spus că B-21 va fi „disponibil” pentru utilizare în luptă la „mijlocul anilor 2020”.
Citește și ”Noi detalii despre viitorul bombardier stealth al U.S. Air Force: Primul B-21 Raider este pregătit pentru zborul demonstrativ”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News