„Un lucru bun pentru România: s-a reafirmat în declarația Summitului că Rusia este principala amenințare la adresa Alianței, implicit importanța flancului estic. S-a menționat în declarație sprijinul pentru Ucraina, ceea ce este esențial pentru apărarea Europei, deci a României”, a declarat președintele Nicușor Dan, adăugând că în cadrul intervenției sale a reiterat susținerea fermă a țării noastre pentru efortul de apărare al Kievului.
Un punct central al discursului șefului statului la Ankara a fost reprezentat de securitatea Republicii Moldova. Nicușor Dan a adresat un apel direct către aliații NATO de a sprijini eforturile Chișinăului pentru consolidarea propriilor capacități de apărare, în fața provocărilor de securitate din regiune.
De asemenea, președintele a reiterat rolul strategic al Mării Negre, abordând acest subiect atât din perspectiva militară, cât și din cea a securității energetice.
„Marea Neagră nu este importantă doar din perspectivă militară, ci și energetică. Pe de o parte, urmează să producem gaz, atât noi, cât și Turcia. Pe de altă parte, este poarta de intrare în Europa a resurselor de energie din zona caspică”, a explicat șeful statului.
Pentru protejarea acestei regiuni vitale, România a semnat un acord extins cu Turcia și Bulgaria, prin care se lărgește mandatul grupului naval de deminare. Noile reglementări includ protejarea directă a infrastructurii critice offshore, inclusiv perimetrul proiectului Neptun Deep și rețeaua de conducte subacvatice.
Președintele a informat aliații și cu privire la inițiativa comună româno-bulgară de a dezvolta un hub de securitate civilă în zonă, invitând și alte state partenere să se alăture acestui proiect.
O altă temă majoră pe agenda Summitului a fost partajarea echitabilă a cheltuielilor de apărare (burden-sharing). Nicușor Dan a salutat angajamentul statelor europene de a atinge și menține o finanțare superioară pentru apărare, un subiect adus frecvent în discuție de reprezentanții Statelor Unite.
România îndeplinește acest criteriu, președintele precizând că, în acest an, alocările naționale reprezintă 2,5% din PIB pentru bugetul de apărare plus o componentă suplimentară de 1,2%. Un aspect esențial subliniat de șeful statului este că 40% din fondurile destinate apărării sunt direcționate către programe de înzestrare și achiziții de echipamente noi.
Pe fondul necesității accelerării procedurilor de dotare a forțelor armate, președintele a reamintit aderarea României la inițiativa „NATO Drone Edge”, care urmărește achiziția comună și accelerată de sisteme autonome. De asemenea, a confirmat implicarea țării noastre în dezvoltarea noii bănci pentru apărare, o structură financiară ce va avea sediul în România și care va viza sprijinirea rapidă a proiectelor industriale din sectorul militar.
„A fost o atmosferă de colaborare, dominată de întrebări pragmatice: cum facem să grăbim procesul de transfer al banilor în echipamente, cum aducem tehnologiile noi și cum reducem procesele birocratice”, a concluzionat președintele Nicușor Dan la finalul summitului din capitala Turciei.