Presa rusă avansează o perspectivă sumbră pentru România și regiune: Rusia ar putea disloca rachete Iskander-M în Serbia

Ionel Copcea |
Data publicării:
Sistem rusesc Iskander, sursă foto: YouTube via. ArmyRecognition.com
Sistem rusesc Iskander, sursă foto: YouTube via. ArmyRecognition.com

Potrivit site-ului Topwar.ru, - publicație aflată pe linia narativă a Kremlinului - specialiștii ruși apreciază că negocierile desfășurate în ultimele zile între reprezentanții Rusiei și cei ai SUA și NATO au demonstrat că Occidentul nu intenționează să-și schimbe politica externă față de Moscova. În opiniile acestora, Kremlinul continuă să fie acuzat de escaladare militară, în special, de intenția de invada Ucraina, este intimidat prin amenințarea introducerii de noi sancțiuni, iar NATO refuză să-și oprească extinderea către frontierele rusești.

Rachete NATO în proximitatea frontierelor rusești?

 

Rușii consideră că Occidentul a arătat că nu dorește să asculte opinii din exterior, considerând că presiunile asupra autorităților de la Moscova reprezintă singura modalitate “de dialog”. S-a confirmat oficial că întreaga conducere de la vârf a Rusiei, inclusiv președintele Vladimir Putin, ar putea intra sub incidența sancțiunilor. 

Între altele, a fost exprimat în mod clar refuzul de a face concesii Rusiei, într-o problemă atât de sensibilă pentru Moscova, precum admiterea Ucrainei și Georgiei în NATO. Reprezentanții Alianței au afirmat că nu este o chestiune pentru viitorul apropiat, dar, în perspectivă, acest proces va fi finalizat. Acest lucru înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, infrastructura militară a NATO, inclusiv armamentele ofensive, va ajunge pe teritoriile celor două țări.

După cum a explicat președintele Putin, în acest caz, timpul necesar ca rachetele să ajungă la Moscova va scădea de la 10-15 la 7-10 minute, iar teritoriile care sunt aproape adiacente teritoriului rus în vest și sud-vest vor fi dezvoltate din punct de vedere militar. Acest lucru va oferi Alianței un avantaj tactic semnificativ, creând o amenințare inacceptabilă pentru autoritățile ruse din partea sistemelor de rachete ofensive.

 

Iskander-M, ca răspuns la “agresiunile” Occidentului

 

În replică la toate acestea, Rusia poate oferi un răspuns adecvat la desfășurarea de arme ofensive de-a lungul perimetrului granițelor sale. Presa rusă spune că un astfel de răspuns ar fi reprezentat de dislocarea de sisteme de rachete operativ-tactice de tip Iskander-M în Serbia, adică în profunzimea dispozitivului de luptă al NATO concentrat pe flancul de sud-est al Europei. În cazul desfășurării în Serbia, acest sistem de rachete, cu o rază declarată de până la 500 de kilometri, este capabil să țină “cu pistolul la tâmplă” o regiune impresionantă. Este vorba despre o zonă care se întinde de la cele patru țări ale Grupului de la Vișegrad și până la partea europeană a Turciei (în cazul în care este amplasat în sudul Serbiei).

În același timp, Complexul Militar Industrial rus este capabil să creeze rachete cu rază mai lungă de acțiune pentru complexele Iskander-M, care vr crește în mod semnificativ zona amenințată, până în Europa de Vest. În plus, în raza de acțiune a acestora va intra și una din cele mai mari baze americane din Europa, respectiv cea din Kosovo, mai scrie publicația rusă.

 

Importanța alegerilor din Serbia

 

Pentru desfășurarea sistemelor de rachete Iskander-M pe teritoriul Serbiei va fi nevoie de acordul de principiu al autorităților de la Belgrad. Acest lucru presupune ca autoritățile locale să „înțeleagă” eșecul cooperării cu Occidentul.

Sursa citată precizează că „în Serbia se încearcă aducerea la putere a forțelor pro-occidentale, prin intermediul așa-numiților “eco-activiști” iar liderul sârb, Aleksandr Vucic, a spus că „acești activiști sunt sponsorizați de organizații americane și europene, precum Fondul Marshall”.

Cu fondurile primite de la “binefăcătorii lor”, aceștia au declanșat revolte în țară, ascunzându-se inițial în spatele solicitărilor de restrângere a proiectului de exploatare a litiului din țară, ale cărui rezerve ar putea ajunge la 10% din resursele mondiale. Potrivit șefului statului sârb, acesta nu va permite eco-activiștilor să repete experiența spogromului din Kazahstan, care s-a produs cu ajutorul intervențiilor străine.

În acest context publicația de propagandă rusă scrie că este posibil ca, pe fondul acestor evenimente, autoritățile sârbe să înțeleagă necesitatea unei apropieri mai strânse de Rusia. Mai mult, Moscova și-a dovedit deja capacitatea de a răspunde rapid la situațiile de criză din statele aliate, prin desfășurarea rapidă în Kazahstan a forțelor OTSC. Cu un astfel de sprijin, Serbia ar putea intra pe un curs stabil de dezvoltare, acoperit de un sprijin politico-militar puternic din partea Moscovei, inclusiv sub forma sistemelor de rachete Iskander-M, conchide Topwar.ru.

Disponibilitatea pentru o astfel de cooperare ar trebui să fie demonstrată la alegerile programate în Serbia pe 03 aprilie. Acestea vor arăta cine va veni la putere - “forțele constructive interesate de dezvoltarea țării sau marionetele occidentale, a căror misiune este doar să îndeplinească ordinele sponsorilor străini”, mai scriu rușii.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel