Portavion SUA, survolat de o dronă iraniană a Gardienilor Revoluției - VIDEO

Tudor Curtifan |
Data publicării:

O dronă a Gardienilor Revoluţiei a survolat un portavion american care naviga în Golful Persic, informează agenţia de presă iraniană Tasnim.

Agenţia publică o înregistrare video, nedatată, care arată o dronă de culoare bleu deschis, având inscripţia "Ababil III" cu litere persane şi latine, ce decolează de pe o pistă de la malul mării.

Înregistrarea, însoţită de o coloană sonoră care evocă un film de acţiune, a fost realizată de forţa navală a Gardienilor Revoluţiei, notează Tasnim.

După decolarea aparatului, acesta arată o imagine aeriană a două nave de război care navighează pe mare şi care par să aparţină escortei unui portavion de care se apropie de apoi camera.

Pe corpul acestei nave este înscris numărul 69 cu cifre uriaşe.

Înregistrarea oferă apoi, sub formă de informaţii inserate în imagine, detalii despre numerele matricole ale mai multor avioane de pe punte, dintre care unele sunt vizibile cu ochiul liber, în special două avioane de supraveghere americane de tip Hawkeye AWACS şi câteva avioane de luptă F-18.

SUA au anunţat în 8 aprilie plasarea Gardienilor Revoluţiei pe "lista organizaţiilor teroriste străine".

Iranul se consideră gardianul Golfului şi denunţă frecvent prezenţa militară americană în această zonă a mării.

Imagini video:

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel