Podul Crimeea a fost atacat din nou de armata ucraineană. Rușii sustin ca trei drone maritime au fost distruse

Ionel Copcea |
Data publicării:

După atacul reușit din luna iulie, când două drone maritime au lovit Podul Crimeea reușind deteriorarea acestuia, în noaptea de vineri spre sâmbătă, armata ucraineană a încercat din nou să atace podul peste Strâmtoarea Kerci. După cum a anunțat Ministerul rus al Apărării, de această dată, au fost întrebuințate trei drone maritime, lansate la intervale scurte între ele.

Prima dronă maritimă ucraineană a fost văzută apropiindu-se de pod pe 01.09.2023, la ora 23:15 (ora Moscovei). Aceasta a fost distrusă de către grănicerii ruși, care au folosit armele de calibru mic.

,,Pe 01 septembrie, în jurul orei 23:15, regimul de la Kiev a încercat să efectueze un atac terorist asupra Podului Crimeea, cu o dronă maritimă. Drona a fost detectată în timp util și a fost distrusă în Marea Neagră”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului rus al Apărării, preluat de agențiile de presă Interfax și Tass.

A doua și a treia dronă au ajuns în zona podului peste aproximativ două ore. Inițial, a fost descoperită și distrusă una dintre acestea, iar zece minute mai târziu a fost lichidată și cea de-a doua dronă. Totul s-a întâmplat la orele 02:10 și 02:20. Niciuna dintre drone nu a reușit să se apropie de pod, fiind distruse în Marea Neagră. 

,,Pe 02 septembrie, în jurul orei 02:10 (ora Moscovei), regimul de la Kiev a făcut o nouă încercare de a lansa un atac terorist asupra Podului din Crimeea, cu o dronă maritimă. Aceasta a fost distrusă în acvatoriul Mării Negre. În jurul orei 02:20, a fost distrusă și a treia dronă trimisă de regimul de la Kiev pentru a lovi Podul Crimeea”, au precizat reprezentanții militari ruși.

Ultimul atac asupra Podului Crimeea a fost executat de partea ucraineană pe 12 august. În acest sens au fost întrebuințate două rachete antiaeriene modificate ale sistemului S-200, care au fost doborâte de apărarea antiaeriană rusească.

Comentariul autorului: Podul Crimeea reprezintă un obiectiv strategic al infrastructurii rusești asigurând nu numai legătura dintre peninsulă și partea europeană a Federației Ruse, ci și ruta principală pentru aprovizionarea trupelor din sudul Ucrainei.

Aproape de la începutul invaziei militare a Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie 2022, reprezentanții ucraineni au intenționat să lovescă podul, dar nu dispuneau de mijloacele necesare pentru atingerea acestui obiectiv. Cu toate acestea, Podul Crimeea a fost avariat în două rânduri, necesitând lucrări de reparații atât pe linia feroviară, cât și pe cea rutieră. Prima reușită a fost realizată în luna octombrie 2022, când pe pod a fost detonat un camion încărcat cu explozivi. A doua oară, în luna iulie 2023, podul a fost lovit de două drone maritime, provocând pagube de o anvergură mai redusă.

Trebuie precizat faptul că, pentru a crește amenințarea la adresa navelor și a obiectivelor de infrastructură rusești din Marea Neagră, în cadrul Forțelor Navale ale Ucrainei a fost creată prima structură din lume de nivel brigadă de drone maritime. Acest lucru a devenit cunoscut pe 24 august, când președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a înmânat drapelele de luptă unor noi unități militare, în Piața Sofia din Kiev, cu ocazia Zilei Independenței. Astfel, și-a început activitatea Brigada 385 sisteme maritime fără pilot cu destinație specială a Marinei ucrainene.

De cealaltă parte, rușii încearcă să consolideze apărarea Podului Crimeea, prin formarea în apropierea acestuia a unei linii de barje parțial scufundate, care să împiedice apropierea de obiectiv a dronelor maritime. Între aceste nave se intenționează instalarea unor lanțuri și plase pentru a crea bariere împotriva dronelor. Aceste plase, cunoscute sub denumirea de boom-uri, vor fi completate cu un sistem de garduri deasupra, pentru a împiedica dronele maritime să treacă peste ele.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel