Petrolier britanic capturat în Golf. Iranul anunță că securizează Strâmtoarea Ormuz

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Iranul va securiza Strâmtoarea Ormuz și nu va permite niciun fel de perturbare a transportului maritim în respectiva regiune, a declarat Abbas Araqchi, adjunctul ministrului iranian de Externe.

Declarația oficialului iranian a fost făcută marți, la Paris, în cadrul unei întâlniri cu ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian.

„Iranul va face tot posibilul pentru a securiza regiunea, în mod special Strâmtoarea Ormuz și nu va permite niciun fel de perturbare a transportului maritim în această zonă sensibilă", a spus Abbas Araqchi, potrivit Mediafax care citează Reuters.

 

Situație tot mai tensionată în Strâmtoarea Ormuz

 

Situația din această regiune este una tensionată, în contextul în care Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat capturarea unui petrolier britanic în Strâmtoarea Ormuz, în replică la capturarea în Strâmtoarea Gibraltar a unui vas care ar fi transportat petrol iranian destinat Siriei.

Nava britanică Stena Impero a fost oprită de Gardienii Revoluţiei pentru „nerespectarea codului maritim internaţional, la solicitarea Autorităţii portuare şi maritime din provincia Hormuzgan". Marea Britanie şi Statele Unite au condamnat vehement capturarea petrolierului britanic.

Acum două săptămâni, membri ai Forţelor navale regale britanice au capturat petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană. Administraţia de la Teheran avertizase că ar putea captura o navă britanică în cazul în care Marea Britanie nu eliberează petrolierul sechestrat în Gibraltar.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel