O firmă spaniolă de securitate l-a spionat pe Assange pentru CIA

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Firma spaniolă de securitate Undercover Global, care asigura securitatea ambasadei ecuadoriene din Londra, l-a spionat pe Julian Assange, fondatorul Wikileaks, în timp ce acesta era refugiat în misiunea diplomatică respectivă, scrie vineri cotidianul El Pais, preluat de AFP

Angajaţii Undercover Global transmiteau CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite) rapoarte despre activităţile lui Assange, susţine ziarul.

Unul din avocaţii lui Assange a afirmat că Audiencia Nacional - instanţă de nivel înalt din Madrid - anchetează firma. Tribunalul a refuzat să comenteze această informaţie pentru AFP. Avocatul Aitor Martinez a explicat agenţiei că ancheta este secretă şi nu poate declara nimic în plus faţă de ceea ce s-a publicat deja; el a fost de părere că scurgerea de informaţii provine probabil de la angajaţii Undercover Global.

El Pais afirmă că Undercover Global a amplasat microfoane în stingătoarele de incendiu din ambasada Ecuadorului şi în toaletele pentru femei unde se întâlneau avocaţii lui Assange pentru a nu fi spionaţi. Mai mult, firma de securitate a instalat şi un sistem care le permitea americanilor să urmărească în direct tot ce interceptau.

Astfel, potrivit cotidianului spaniol, SUA au aflat în decembrie 2017 despre o întâlnire a lui Assange cu şeful serviciilor secrete ecuadoriene, în vederea transferului fondatorului Wikileaks într-o altă ţară, cu ajutorul unui paşaport diplomatic.

La sfârşitul lui aprilie, avocaţii lui Assange au depus o plângere împotriva mai multor cetăţeni spanioli, acuzându-i că le-au şantajat clientul folosind înregistrări video şi documente obţinute în timpul sejurului acestuia în ambasadă.

Julian Assange s-a refugiat în ambasada Ecuadorului din Regatul Unit în 2012, în timp ce era urmărit penal în Suedia pentru viol; ulterior, dosarul respectiv a fost închis. El se temea că ar putea fi extrădat în Statele Unite, din cauza documentelor secrete publicate de Wikileaks pe internet. După ce a petrecut 7 ani în reprezentanţa diplomatică ecuadoriană, Assange a fost evacuat de poliţia britanică pe 11 aprilie, cu acordul guvernului de la Quito. La începutul lui mai, un tribunal din Londra l-a condamnat la 50 de săptămâni de închisoare, pentru nerespectarea condiţiilor de eliberare provizorie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel