Nu poţi să pierzi alegerile şi în acelaşi timp să numeşti judecători

H.D. Hartmann |
Data actualizării: | Data publicării:
Brett Kavanaugh
EXCLUSIV
Brett Kavanaugh

Aceasta este declaraţia senatorului Lindsey Graham în cadrul Senatului Statelor Unite ale Americii, la început audierilor care au avut loc pentru nominalizarea judecătorului Brett Kavanaugh în funcţia de judecător la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Referindu-se la faptul ca democraţii au dus o campanie isterică împotriva nominalizării lui Kavanaugh de către preşedintele Donald Trump, senatorul Graham a spus un adevăr esenţial : ,, Atât timp cat nu eşti în stare să câştigi voturile cetăţenilor, nu ai nici privilegiul să-ţi impui punctul de vedre în cadrul Curţii Supreme de Justiţie''.

Astăzi au început audierile care vor reprezenta pentru politica americană testul final, înaintea alegerilor pentru locurile din Camera Reprezentanţilor şi Senatul American.

Spun că este un test final, deoarece la sfârşitul acestei luni preşedintele Donald Trump poate să prezinte încă o victorie prin nominalizarea şi confirmarea celui de-al doilea judecător conservator, în prima parte a mandatului său, la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Testul se mai referă şi la capacitatea Casei Albe de a conduce un proces atât de complex şi atât de important cum este cel al unei confirmări la Curtea Supremă.

În cazul în care această confirma va reuşi, Donald Trump are la dispoziţie o lună şi jumătate de campanie electorală în care se va putea lăuda cu această victorie fundamentală pentru îndeplinirea proiectului său politic în SUA. Totodată, trebuie să recunoaştem că democraţii au ajutat enorm printr-o campanie absolut dizgraţioasă, urâtă şi care a demonstrat că orice persoană propusă de preşedintele Trump, fie şi Iisus Hristos, dacă ar fi fost propus, era atacat de către democraţi.

Democraţii nu au înţeles că în Statele Unite ale Americii, curentul conservator este la fel de adânc şi la fel puternic ca orice râu de munte, el adună micile pâraie din văile munţilor, micile scurgeri de apă şi ploile din timpul iernii ca apoi să le transforme într-un fluviu. Tendinţele conservatoare din Statele Unite, nu sunt nici noi, nici vechi, ele sunt fondatoare ale republicii. În primul rând, libertatea fundamentală a omului a fost şi este o valoare de funcţionare a societăţii americane, provenind din declaraţiile fondatorilor americii.

Practic, procesul de nominalizare a judecătorului Kavanaugh începe astăzi, odată cu începerea audierile acestuia în marea sală a Senatului. Aceste audieri se aşteaptă să fie destul de dure, democraţii fiind pregătiţi să-l umilească pe acest judecător, care este cunoscut pentru bunul său simţ şi civilitatea sa.

Astăzi, după cum am putut constat în ultimii ani, Partidul Democrat din SUA, nu mai are nimic din vechiul partid pe care îl cunoşteam în istorie, ci este efectiv o grupare de extremă-stânga care declară socialismul şi comunismul, soluţii unice de rezolvare a problemelor economice, sociale, politice şi militare ale SUA. Cei care se află acum la conducerea Partidului Democrat, neagă existenţa statului în definiţia sa westphaliană, negând în acelaşi mod şi existenţa oricărei forme de autoritate statală care nu le convine.

Acest grup de extremă-stânga, care a pus mâna pe Partidul Democrat în timpul administraţiei Obam, este foarte bine conectat cu foarte multe grupuri şi grupuleţe de presiune socială. Unul dintre aceste grupuri de presiune socială este Fundaţia pentru o Societate Deschisă din Statele Unite a lui George Soros, unde orice spui sau orice faci este rău, asta dacă nu ai imprimat pe carnet simbolul cu secerea şi ciocanul.

Această confirmare din Senat este foarte importantă, deoarece ea va pune în lumină toate accentele dizgraţioase ale extremei-stângi, de a recunoaşte toate crimele comunismului şi socialismului, de a recunoaşte eşecul istoric al acestor ideologii criminale şi de a recunoaşte că Statele Unite nu au ajuns puternice datorită naţionalizării şi cooperativizării pământurilor americane, ci au ajuns puternice datorită unor valori conservatoare, cum este munca, libertatea individuală, responsabilitatea, familia, biserica şi Dumnezeu. Toate acestea au fost valori respectate în ultimele trei secole de către cei care au construi măreţia americii.

Astăzi, Partidul Democrat (este partidului celor mai mari proprietari de sclavi în istoria Statelor Unite ale Americii), a depăşit etapa Obama, acesta fiind un stângist ascuns, un preşedinte care a distrus mult statutul de putere globală, economică şi militară a SUA şi parcurgând etapele de tranziţie de după pierderea catastrofală a alegerilor din 2016, a ajuns să se laude cu poziţii de extremă-stânga pe care nici dictaturile sovietice nu le-au avut sau nu le-au acceptat.

Această lumină orbitoare se va aşeza şi asupra conservatorilor din Partidul Republican şi asupra celor care s-au aşezat în spatele unui renumit conservator, decedat astăzi, McCain, în numele unei aşa zise înţelegeri greşite a conservatorismului, aşa numitul curent ideologic ,,Never Trump’’.

Vom vedea studiind aceste audieri şi cum are loc procesul de confirmare a judecătorului Kavanaugh, care republicani au înţeles să apere alegerea făcută de poporul american în 2016 şi care înţeleg să urmeze tot felul de politici laşe şi trădătoare pe care senatorul McCain le-a prezentat de foarte multe ori.

În mijlocul întregului proces se află Donald Trap, confirmarea sau ne confirmarea judecătorului Kavanaugh ( din datele pe care presa americă le prezintă, acesta va fi confirmat la finalul procesului), poziţiile lui Trump, exprimările şi politica sa sunt de fapt judecate prin ricoşeu şi vor fi supuse votului în interiorul senatului. Nimeni nu trebuie să-şi imagineze că un proces de confirmare a unui judecător la Curtea Supremă nu va fi un joc politic de o duritate neobişnuită, prin care toate părţile implicate vor încerca să reducă impactul uriaş pe care Donald Trump îl are asupra politicii americane şi să extragă foloase pentru alegerile viitoare.

Un fenomen puţin cunoscut în istorie SUA, dar un fenomen cunoscut în ştiinţele politice se referă la faptul de a exploata prezenţa elefantului în interiorul magazinului de porţelanuri. Iar Donald Trump este acest elefant care, prin nominalizarea judecătorului Kavanaugh, nu numai că a reuşit să arate lumii şi cetăţenilor americani că Partidul Democrat este un partid al negaţiei totale ideologice, dar a reuşit să-şi pună în aplicare strategia sa de a prelua în totalitate acest partid şi supunându-l agendei sale politice.

Reuşita de la sfârşitul acestei luni va reprezenta pentru Donald Tump cel mai bun pretext pentru a continua, pană la alegerile parlamentare din noiembrie, o vastă campanie electorală, prin care nu numai că îşi va promova candidaţii şi va continua să-şi elimine rivalii din Partidul Republican.

Să nu uităm că după aceste alegeri, singurelele alegeri care mai sunt de câştigat pentru Donald Trump, rămân cele din 2020, care îi vor asigura un nou mandat şi trebuie să fim siguri că Donald. J. Trump va candida din nou pentru funcţia de preşedinte, închizând astfel o etapă de succes şi ultima pe care o mai poate avea în viaţa sa.

Procesul de confirmare, fiind un un proces politic va cristaliza viitoarele demersuri politice ale fiecărui senator şi ale fiecărui partid pe care acesta îl reprezintă. Vom vedea născându-se noi controverse aşa cum a fost şi cu prezentarea a 40.000 de documente din librăria W.H. Bush. Zeci şi sute de mii de pagini care au fost eliberate spre studii de către membrii Comisiei de Confirmare şi care practic demonstrează că interesul pentru confirmarea acestui judecător sau pentru înfrângerea acestui judecător este enormă.

În momentul în care Kavanaugh va fi confirmat, Trump va schimba echilibrul ideologic din interiorul Curţii Supreme de Justiţie, iar dacă exista ceva mai importat în Statele Unite de cât libertatea individuală este echilibrul ideologic. Cine va pierde procesul de confirmare a lui Kavanaugh va pierde şi alegerile prezidenţiale din 2020.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel