„Inițiativa, promovată de Republica Cehă, face parte dintr-un nou set de sancțiuni pe care Bruxelles-ul le pregătește ca răspuns la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia. Pachetul de măsuri necesită sprijin unanim. Ungaria, ultima țară care s-a opus măsurii, și-a retras veto-ul, au declarat două persoane familiarizate cu discuțiile”, relatează FT.
Potrivit agențiilor de informații europene, spionii ruși sub acoperire diplomatică desfășoară adesea operațiuni în afara țărilor gazdă pentru a evita mai bine supravegherea contrainformațiilor.
„Sunt trimiși într-un loc – dar lucrează în altul”, a declarat un diplomat de rang înalt al UE pentru ziar, citând rapoarte de informații. „Serviciile de informații ale țării gazdă știu ce fac, dar dacă trec granițele, poate fi mai dificil pentru țara respectivă să îi urmărească”, a adăugat el.
Mai multe state europene pledează pentru restricționarea mișcării diplomaților ruși în UE încă de anul trecut. „Nu există un «Schengen pentru Rusia», așa că nu are sens ca un diplomat rus acreditat în Spania să poată veni la Praga oricând dorește”, explică ministrul ceh de externe, Jan Lipavský, pentru FT.
Zaharova a anunțat deja represalii
Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zakharova, a avertizat împotriva adoptării restricțiilor la sfârșitul lunii august, numind măsura o „fantezie cehă”.
„Dacă această fantezie cehă se va adeveri, va fi inevitabil urmată, așa cum am mai spus, de măsuri forțate din partea noastră. Credeți-mă, după cum probabil ați observat, luăm măsuri de represalii, ei știu despre asta”, a declarat Zaharova, citată de agenția rusă TASS.
O altă potențială complicație, potrivit FT, ar putea fi Austria, care încearcă acum să determine UE să ridice sancțiunile asupra activelor legate de oligarhul rus Oleg Deripaska. Viena nu are nicio problemă cu restricționarea mișcării diplomaților ruși, dar peste10 țări nu doresc acum să susțină întregul pachet de sancțiuni dacă acesta include cererea austriacă.
Conform unui material anterior al FT, Viena are în vedere blocarea acțiunilor companiei de construcții Strabag, la care Deripaska deținea o participație. „Activele ar urma să meargă la Raiffeisen Bank, iar banca ar fi astfel despăgubită pentru amenda de două miliarde de euro pe care a trebuit să o plătească în urma unei hotărâri judecătorești rusești în favoarea unei companii legate de Deripaska”, a scris ziarul.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News