Noul avion de generația a VI-a al SUA ar putea fi dezvoltat în versiuni care să permită misiuni în Europa sau Indo-Pacific

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Imagine concept - NGAD (Next Generation Air Dominance), viitorul avion de generația a 6-a al SUA. Sursă foto: US Air Force
Imagine concept - NGAD (Next Generation Air Dominance), viitorul avion de generația a 6-a al SUA. Sursă foto: US Air Force

În septembrie 2020, Will Roper, asistent pentru achiziții al Secretarului Forțelor Aeriene, a susţinut că US Air Force a proiectat, construit și testat în secret cel puțin un prototip al unui avion de generaţia a VI-a – ca parte a programului NGAD - şi asta datorită ingineriei americane. Recent, șeful Statului Major al US Air Force, generalul Charles Q. Brown Jr, a venit cu noi precizări despre avionul de generaţia a VI-a. Program care are ca scop îmbunătăţirea superiorităţii aeriene şi a capabilităţilor de luptă ale Forţelor Aeriene ale SUA.

Reamintim că, în septembrie anul trecut, în presa de specialitate din domeniul apărării şi securităţii, Will Roper - asistent pentru achiziții al Secretarului Forțelor Aeriene – a susţinut că US Air Force a proiectat, construit și testat în secret cel puțin un prototip al unui avion de generaţia a VI-a.

’’Suntem gata să construim următoarea generație de aeronave cu o nouă abordare”, spune, la momentul respectiv, Will Roper.

De atunci, detaliile referitoare la această aeronavă, dezvoltate în cadrul programului militar NGAD [Next Generation Air Dominance] au fost destul de puţine, deoarece Statele Unite ţin secrete detaliile privind etapele şi procesele de dezvoltare. Cu excepția faptului că o imagine grafică a fost publicată într-un document al US Air Force, dat publicităţii în luna aprilie..

În ceea ce privește companiile implicate în programul NGAD, unele voci spun că ar fi vorba despre Lockheed-Martin.

Săptămâna trecută, în timpul unei audieri în Congresul SUA, Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene ale SUA (USAF), generalul Charles Q. Brown Jr, a oferit câteva noi informații despre viitorul avion de generaţia a VI-a.

Brown a precizat că NGAD va fi într-adevăr o aeronavă de luptă a cărei sarcină principală va fi să ofere o mai bună superioritate aeriană US Air Force. Cu toate acestea, va trebui să aibă și capacități de a lovi ţinte aflate la sol, aşa cum poate să facă un F-22 Raptor.

Cu excepția faptului că, în comparație cu acesta din urmă, NGAD va putea transporta o cantitate mai mare de muniții și va avea o autonomie de zbor mult mai mare, a indicat generalul Brown, potrivit The Drive.

În plus, conform revistei Air Force, care îl citează pe generalul James M. Holms, comandantul Comandamentului de Luptă Aeriană, ar putea exista două versiuni ale NGAD: una cu o autonomie mare, precum și „una cu o sarcină utilă semnificativ mai mare’’ care ar urma să fie utilizată în regiunea Indo-Pacific, iar o a doua versiune, care ar fi „mai ușoară” și care ar urma să fie utilizată de US Air Force pentru misiuni în Europa.

NGAD va fi un „ansamblu de sisteme aeriene de luptă”, a cărui piesă centrală va fi un avion de luptă de generaţia a VI-a care va fi interconectat cu un grup de drone. 

SUA nu anticipează înlocuirea F-22 cu NGAD până la începutul anilor 2030 – anul în care Raptorul va putea fi considerat „o platformă cu o vechime de 40 de ani”. Data la care F-22 ar urma să fie retras din serviciul US Air Force se potriveşte cu etapele derulării programului NGAD.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel