Naval Group va construi corvetele României. Damen reacţionează la decizia Tribunalului București

S.I. Catalin |
Data publicării:

Grupul olandez Damen a reacţionat, după Tribunalul București a respins contestația intentată pentru multiple nereguli care au afectat rezultatul Programului de inzestrare "Corveta multifunctionala".

Naval Group a câștigat procesul intentat de Damen astfel încât compania franceză va construi cele patru corvetele pentru Forțele Navale Române. Tribunalul București a respins contestația celor de la Damen.

Reacţia grupului Damen

,,Acesta este un dosar uriaș și extrem de complex prin anvergura să. Din cauza urgentei cu care instanţele trebuie să judece litigiile în cazul achiziţiilor publice, judecătorul a fost nevoit să examineze mai mult de un an și jumătate de procedură în doar câteva termene. O astfel de presiune nu ajută atunci când se dezbat chestiuni de legalitate a unei achiziții militare de mai multe miliarde, în care accesul la informații, timpul de studiu și analiza amănunțită sunt, în mod firesc, esenţiale. Chiar şi aşa, această fază procesuală a fondului a scos la iveală mai multe chestiuni importante, iar faza procesuală a recursului va fi un cadru excelent pentru abordarea acestora’’, precizează Damen într-un comunicat remis DefenseRomania.

Portarul Tribunalului București confirmă decizia, precizând că „respinge excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a Deciziei de numire a membrilor comisiei de evaluare nr. A3/1356/22.02.2018” și ”respinge acțiunea ca neîntemeiată”.

Decizia nu este definitivă. Damen poate face recurs la Tribunalul București în termen de 10 zile.

,,DAMEN rămâne ferm în asigurarea respectării legii și a principiilor generale privind achizițiile publice. Indiferent de decizia finală, DAMEN rămâne în România. În ciuda procesului, DAMEN a continuat să construiască nave în MANGALIA și GALAȚI, la timp și la standarde globale, și va continua să facă acest lucru în continuare’’, mai precizează Damen.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel