Motorola aduce o nouă infrastructură ultraportabilă pentru zone fără semnal

Vlad Manolache |
Data actualizării: | Data publicării:

Motorola Solutions a creat cel mai mic dipozitiv de rețea de bandă largă, numit LXN 500 LTE.

O nouă infrastructură de rețea de bandă largă ultraportabilă a fost creată de Motorola Solutions cu scopul de a oferi cel mai dezvoltat sistem de comunicare ce poate fi utilizat în zonele în care nu mai există nicio altă legătură. 

 "Atunci când fiecare secundă contează, echipajele de urgență trebuie să comunice fără niciun fel de probleme și fără să piardă nici cea mai mică informație. Motorola Solutions a dezvoltat un sistem de rețea portabilă LTE, care permite echipajelor de urgență să stabilească în câteva minute o zonă publică de acoperire LTE de mare viteză, oriunde s-ar afla. La Critical Communications World 2018, Motorola Solutions va prezenta această soluție de bandă largă de generație viitoare: noua LXN 500 LTE Ultra Portable Network Infrastructure.

Operațiunile de urgență necesită o acoperire continuă de bandă largă de mare viteză, însă tradiționale turnuri de telefonie mobilă nu pot acoperi întotdeauna zonele în care acționează echipajele de urgență. Capacitatea necorespunzătoare, acoperirea lacunară și lipsa de prioritizare a rețelei pot slăbi eficiența și siguranța echipajelor de urgență. Motorola Solutions LXN 500 LTE Ultra Portable Network Infrastructure este un dispozitiv ușor de purtat și miniaturizat, care se potrivește într-o servietă, într-un rucsac sau într-un vehicul, astfel încât operatorii de siguranță publică pot avea la purtător rețeaua de bandă largă sau o pot instala într-un loc fix.

 Cea mai mică, ușoară și complet funcțională rețea LTE Motorola Solutions este construită pe o platformă care combină un eNodeB (eNB) și un pachet corelat (Evolved Packet Core EPC). Motorola Solutions LXN 500 creează o bulă LTE la cerere, cu o rază de acțiune de până la un kilometru, care poate să susțină până la 100 de conexiuni. Cu o durată de activare de aproximativ cinci minute, primii respondenți în situații de urgență vor avea imediat o acoperire LTE securizată, la capacitatea de care au nevoie - oriunde, oricând."se arată în comunicatul companiei.

 Poate găzbui aplicații software avansate

LXN 500 echipat cu Wi-Fi este o rețea LTE complet autonomă care poate găzdui aplicații software, cum ar fi cartografiere, mesagerie și streaming video pentru a identifica resursele în teren, în caz de urgență și pentru a permite o colaborare fără probleme. Designul său compact, certificat IP54, este proiectat să reziste în medii dure, la căldură, frig, ploaie și altor condiții cu care se confruntă echipajele de urgență. Antenele externe, cu configurație Multiple-In-Multiple-Out (MIMO), oferă o rază extinsă și o mai mare performanță. Mai mult, GPS-ul integrat sporește siguranța personalului și optimizarea rutei.

Soluția TREM în radiocomunicații pentru securitate publică și militară

 La CCW 2018, Motorola Solutions va prezenta, de asemenea, o nouă soluție integrată oferită de partenerul său RED Technologies pentru LXN 500: soluția TREM permite o implementare eficientă a rețelei mobile de radiocomunicații pentru securitate publică și militară. TREM oferă hărți de acoperire radio în timp real, supraveghează conectivitatea și gestionează interferențele radio în situații de criză. De asemenea, va integra accesul partajat (Licensed Shared Access) pentru implementarea rețelelor radio de siguranță publică în cadrul rețelelor comerciale, atunci când este necesar un acces suplimentar la spectru și servicii prioritare.

  "Dacă un incendiu de pădure sau altă situație de urgență apare într-o zonă izolată, comandanții poliției și cei ai pompierilor pot folosi LXN 500 pentru a stabili rapid acoperirea LTE acolo unde este nevoie", a explicat Mark Schmidl, Vicepreședinte și Director General al Motorola Solutions pe Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA)."Am proiectat LXN 500 pentru a acoperi un spectru larg de cazuri în care poate fi folosit și pentru a aduce bandă largă oriunde este nevoie. Cu soluțiile noastre de ultimă generație, esențiale pentru misiunile care au nevoie de bandă largă, dorim să ajutăm la transformarea comunicațiilor pentru a oferi o mai mare siguranță echipajelor de urgență și a persoanelor pe care ei le protejează".

 

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel