Pontiful în vârstă de 84 de ani a zburat cu elicopterul din oraşul Erbil, aflat în apropiere, în a treia zi a turneului său istoric în Irak.
Călătoria lui Francisc este prima vizită papală în Irak, unde suveranul pontif a pledat pentru toleranţă şi coexistenţă şi a cerut încetarea violenţelor în numele religiei.
Foto: Papa Francisc, în vizită în Irak. Sursă foto: Site oficial Vatican - Vatican.va
Papa se va ruga în piaţa unei biserici distruse în 2017 în timpul luptelor pentru alungarea Statului Islamic din oraş, al doilea ca mărime din Irak.
Clerul irakian s-a pregătit să-l întâmpine pe papă, steaguri ale Irakului şi Vaticanului putând fi văzute în centrul oraşului.
Vizita la Mosul e una istorică în contextul în care orașul a reprezentat un simbol al Statului Islamic. Pe 29 iunie 2014, în oraşul irakian Mosul, Statul Islamic și-a autoproclamat califatul, orașul devenind un simbol al luptătorilor jihadiști, înfrânți în Irak de coaliția antiteroristă condusă de Occident.
Orașul Mosul, al doilea cel mai mare din Irak, a fost totodată și martorul unor atrocități cumplite comise de luptătorii Statului Islamic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News