Ministrul francez de Externe denunță de pe pământ american acordul cu Australia și „orientarea de confruntare” a SUA față de China

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Submarinul francez Suffren, clasa Barracuda. Sursă foto: AGASM - Association Generale des Amicales de Sous-Mariniers
Submarinul francez Suffren, clasa Barracuda. Sursă foto: AGASM - Association Generale des Amicales de Sous-Mariniers

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a denunţat din nou luni, pe pământ american,"o lipsă de consultare" din partea Statelor Unite în criza submarinelor, precum şi perpetuarea reflexelor unei perioade despre care spera că s-a încheiat, transmite Agerpres, care citează AFP.

 

"Subiectul este în primul rând încălcarea încrederii între aliaţi" şi "cheamă la o reflecţie serioasă între europeni", a declarat ministrul francez de externe într-o conferinţă de presă la New York, în marja sesiunii Adunării Generale a ONU.

"Ceea ce este în discuţie astăzi, dincolo de încălcarea unui contract industrial, încălcare bruscă, neaşteptată, fără explicaţii", "ceea ce contează acum este, în primul rând, problema încălcării încrederii între parteneri", a insistat Le Drian.

"Alianţa înseamnă transparenţă","predictibilitate","explicaţie","să comunici","să nu ascunzi","toate acestea necesită acum clarificări", a afirmat şeful diplomaţiei franceze.

El a deplâns încă o dată caracterul brusc al anunţului făcut de preşedintele american Joe Biden pe 15 septembrie referitor la o nouă alianţă strategică cu Australia şi Marea Britanie, care a însemnat pentru Franţa pierderea unui contract de mai multe miliarde de euro prin care urma să furnizeze submarine Canberrei.

Pe de altă parte Australia acuză faptul că în programul submarinelor din clasa Barracuda pe care francezii ar fi trebuit să le construiască, prețul aproape s-a dublat de la 31 de miliarde de euro la peste 50 de miliarde, în timp ce implicarea industriei de apărare din Australia în program a fost redusă semnificativ.

 

Șeful diplomației franceze, întâlnire cu Blinken doar „pe holuri” în timpul vizitei sale în SUA. Parisul deplânge „orientarea către confruntare” a SUA față de China care ar fi stat la baza deciziei



Acest comportament duce cu gândul la "perpetuarea reflexelor unei epoci despre care speram că s-a încheiat", a insistat Jean-Yves Le Drian, aluzie la perioada administraţiei Donald Trump.

Ministrul francez de externe a deplâns, de asemenea,"orientarea către confruntare" a politicii americane faţă de China, apreciind că europenii ar trebui să apere un "model alternativ", care mai degrabă să fie o "concurenţă" uneori "dură".

El a regretat că Europa a fost exclusă din strategia Washingtonului pentru regiunea indo-pacifică.

Jean-Yves Le Drian nu a dorit să precizeze când va avea loc preconizata convorbire telefonică între preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său american, Joe Biden."În următoarele zile", a fost răspunsul său.

În ceea ce îl priveşte, nu are programată, în perioada prezenţei sale la New York, nicio întrevedere cu secretarul de stat american Antony Blinken."Voi avea ocazia să să mă întâlnesc cu el pe holuri", s-a rezumat să declare şeful diplomaţiei franceze. 

CITEȘTE ȘI: Corvetele care se scufundă. De ce România și francezii de la Naval Group nu semnează de peste doi ani contractul pentru corvete

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel