Mina distrusă de Forțele Navale Române în Marea Neagră era ucraineană și avea o încărcătură TNT de 20 de kilograme (Foto)

Sursă foto: Forțele Navale Române
Sursă foto: Forțele Navale Române

Comandantul puitorului de mine şi plase care a participat, luni, la neutralizarea minei marine observată în largul Mării Negre, căpitan comandor Daniel Gheorma, a declarat că mina era de provenienţă ucraineană iar misiunea efectuată a fost cu un grad ridicat de risc.

Mina marină conţinea circa 20 de kilograme de trinitrotoluen.

"La ajungerea în raion, mina a fost identificată, clasificată ca fiind de provenienţă ucraineană, din stocul operativ al Forţelor Navale Ucrainene, revitalizată în anul 2020. Ea este o mină folosită în raioane cu adâncime de până la 50 de metri, cu o încărcătură TNT în jur de 20 de kilograme. (...) Misiunea a fost una cu grad ridicat de risc, având în vedere că este pentru prima oară când executăm o activitate de distrugere a unei mine reale. S-a desfăşurat în siguranţă, tot timpul am avut în atenţie ca grupa scafandrilor deminori să fie în siguranţă şi să desfăşoare activităţi astfel încât să nu periclităm viaţa militarilor români", a declarat Gheorma la sosirea navei militare de la intervenţie în portul militar Constanţa, citat de agenția Agerpres.

 

Mina a ajuns în apele teritoriale românești



Potrivit şefului detaşamentului de scafandri deminori de la bordul puitorului de mine, căpitan comandor Cătălin Gherghinescu, mina a ajuns în apele teritoriale româneşti ale Mării Negre "cel mai probabil prin dragaj sau pur şi simplu s-a retezat cablul de ancorare".

"Detaşamentul l-am împărţit în două echipe, o echipă de asigurare, care asigura interdicţia altor nave sau ambarcaţiuni în zonă (...), iar cu alţi patru militari ne-am deplasat la această mină, am recunoscut-o, am confecţionat încărcătura pe care o avem, am poziţionat-o pe corpul minei, ne-am deplasat la distanţa de siguranţă, iniţiată la 750 metri - un kilometru", a spus Gherghinescu.

Foto de la misiunea de neutralizare a minei ucrainene din apele teritoriale ale României - Forțele Navale Române:

2. Mina ucrai... (2-mina-ucraineana-marea-neagra_31348200.jpg)

3. Mina ucrai... (3-mina-ucraina-marea-neagra-romania_03938400.jpg)

4. Puitorul d... (4-puitorul-de-mine-constantin-balescu-mina-marea-neagra-razboi-ucraina_78678000.jpg)

1. Sursă foto... (explozie-mina--1_11682800.jpg)

5. Puitorul d... (5-puitorul-de-mine-constantin-balescu_43776900.jpg)

 

Povestea minei ucrainene care a intrat în apele românești ale Mării Negre



O mină marină a fost observată luni în largul Mării Negre, la circa 70 de kilometri travers de Capu Midia, mina fiind distrusă de specialiştii de pe nava militară de intervenţie deplasată la faţa locului.

Statul Major al Forţelor Navale a informat, printr-un comunicat de presă, că puitorul de mine şi plase "Viceamiral Constantin Bălescu", având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD), execută o misiune de cercetare şi intervenţie într-un raion maritim situat la o distanţă de aproximativ 39 de mile marine (70-72 de kilometri), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, unde a fost semnalată o mină marină în derivă.

"Mina a fost observată, în această dimineaţă, de pescadorul românesc 'Olimpus 1', al cărui comandant a informat autorităţile române, pe canalele oficiale, în jurul orei 8,10. După primirea sesizării, şeful Statului Major al Forţelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare şi intervenţie în raionul maritim în care a fost sesizată mina. Nava militară a ieşit, la ora 8,20, din portul militar Constanţa şi, după ce va ajunge în raion, va acţiona pentru neutralizarea acesteia", se menţiona în comunicat. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel