Mai mulţi militarii NATO din Letonia s-au infectat cu coronavirus

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Mai mulţi militari ai NATO staţionaţi în capitala Letoniei, Riga, au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării leton pentru agenţia de presă Leta, citată de dpa.

Militarii se află în izolare la baza militară Adazi, a precizat purtătorul de cuvânt, fără a oferi detalii despre naţionalitatea, numărul şi starea actuală de sănătate a celor infectaţi. Potrivit postului de televiziune canadian CBC, printre militarii testaţi pozitiv sunt şi câţiva din Canada.

În scopul protejării flancului estic al NATO şi al descurajării Rusiei, NATO a trimis batalioane de aproximativ 1.000 de soldaţi în cele trei state baltice şi în Polonia.

Comandamentul celor aproximativ 450 de soldaţi aliaţi desfăşuraţi în Letonia este asigurat de Canada. Trupele canadiene sunt susţinute de soldaţi din Albania, Republica Cehă, Islanda, Italia, Muntenegru, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Spania.

Letonia, o ţară cu doar 1,9 milioane de locuitori, se confruntă de câteva luni cu creşterea numărului de cazuri de COVID-19. De la începutul pandemiei, în această ţară baltică s-au înregistrat aproape 44.000 de cazuri de COVID-19, dintre care 722 fatale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel