Era F-35 începe oficial pentru Germania: Când vor ajunge noile avioane de luptă invizibile la baza din Renania-Palatinat

f_35_12581500
Sursă foto: F-35.com
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a preluat vineri, 18 septembrie, primul avion de vânătoare F-35 destinat forțelor aeriene germane, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Lockheed Martin din Fort Worth, Texas.

Producătorul american a calificat livrarea drept un moment de referință atât pentru Germania, cât și pentru NATO în ansamblu, iar Pistorius a descris momentul drept începutul unei noi ere pentru aviația militară germană. 

Germania primește oficial primul său avion de vânătoare F-35A

Ministrul german a numit F-35A „cel mai avansat avion de luptă din lume”, subliniind capacitățile sale de invizibilitate radar și senzorii deosebit de performanți. Potrivit lui Pistorius, aeronava poate colecta volume mari de date și le poate integra rapid într-o imagine operațională coerentă, oferind astfel o capacitate strategică esențială atât pentru forțele aeriene germane, cât și pentru NATO. 

Primele aparate urmează să fie livrate încă din acest an, iar capacitatea operațională deplină este planificată pentru 2029.

Pistorius a subliniat și dimensiunea aliată a programului, arătând că Germania pune în practică, împreună cu alte 19 state, cooperarea transatlantică prin standarde, tehnologii și proceduri comune, interoperabilitate care deschide, potrivit ministrului, numeroase oportunități pentru instruire, exerciții și operații comune.

Primele opt aeronave F-35 destinate Germaniei vor rămâne deocamdată pe teritoriul Statelor Unite, unde piloții și tehnicienii germani vor urma cursuri de pregătire. Aparatele urmează să fie dislocate, începând din 2027, la baza aeriană Büchel din landul Renania-Palatinat, unde vor înlocui avioanele Tornado aflate în prezent în dotarea forțelor aeriene germane.

Vizita lui Pistorius în Statele Unite a început pe 15 septembrie, când ministrul german a semnat, lângă Washington, un acord privind achizițiile de armament cu secretarul american al Apărării, Pete Hegseth.

Considerații pe marginea contractului

În linii mari termenele și condițiile inițiale au fost respectate. Trebuie spus că unele surse de specialitate (Janes) menționează 2029 ca an al capacității operaționale inițiale (IOC) și 2030 pentru capacitatea operațională deplină (FOC), în timp ce declarația lui Pistorius vorbește direct de "capacitate operațională deplină" în 2029. Nu pare o schimbare de fond, ci mai degrabă o formulare mai optimistă a ministrului față de nuanța IOC/FOC folosită de analiști.

Contractul rămâne la 35 de aparate F-35A, fără modificări. Există însă discuții repetate, purtate de oficiali din Luftwaffe, despre o eventuală comandă suplimentară (15 până la 50 de aparate în plus), însă Ministerul german al Apărării a negat constant aceste informații, așa că nu se poate vorbi de o modificare confirmată a contractului.

Din punct de vedere al costului, aprobarea politică inițială din Bundestag, din 2020, viza o sumă de aproximativ 8,83 miliarde de dolari. Contractul final, semnat în decembrie 2022, s-a ridicat însă la circa 10 miliarde de euro (aproximativ 11,5-11,6 miliarde de dolari), sumă care include, pe lângă aeronave, armament, piese de schimb, infrastructură și un pachet de mentenanță pe cinci ani. 

Diferența pare să țină mai degrabă de conturarea finală a pachetului de achiziție (echipamente și servicii adăugate) decât de o depășire de cost în sensul clasic, dar nu există o explicație oficială detaliată a diferenței dintre cele două cifre.

În concluzie, nu au existat întârzieri semnificative sau schimbări majore de condiții față de contractul din 2022. Singurele elemente care merită urmărite în continuare sunt eventuala comandă suplimentară de aparate și dacă ritmul de producție al Lockheed Martin, aflat sub presiune globală din cauza cererii tot mai mari, se va menține pentru restul livrărilor din pachetul german, programate până în 2029.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close