Rheinmetall poate da lovitura: Vehiculul de luptă german Lynx, luat în calcul şi de România pentru o viitoare achiziţie, prezentat la BSDA

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Vehiculul de luptă pentru infanterie (IFV) Lynx KF41, prezentat de compania Rheinmetall la BSDA 2024. Photo source: DefenseRomania @BSDA2024
Vehiculul de luptă pentru infanterie (IFV) Lynx KF41, prezentat de compania Rheinmetall la BSDA 2024. Photo source: DefenseRomania @BSDA2024

România are acum o șansă unică de a pune la încercare capacitatea industriei sale militare, mai ales în contextul în care Armata României este în plin proces de modernizare. Astfel, potrivit recentului anunț al Rheinmetall, compania germană este pregătită să pună bazele unui parteneriat industrial foarte strâns cu industria militară locală. Expoziția de tehnică militară BSDA are loc în prezent la Bucureşti, iar Rheinmetall a adus vehiculul de luptă pentru infanterie (IFV) Lynx KF41 pentru a fi prezentat publicului larg.

Vehiculul de luptă pentru infanterie (IFV) Lynx KF41, prezentat de compania Rheinmetall la BSDA 2024. Photo source: DefenseRomania @BSDA2024.

România intenționează să achiziționeze noi vehicule de luptă pentru infanterie (IFV), ca parte a unui program militar de înzestrare. În următoarea perioadă ar urma să fie anunţată o licitație pentru aceste echipamente. Costul estimat al viitoarelor vehicule de luptă este de aproape 3 miliarde de euro pentru 298 de blindate şenilate.

Vehiculele de luptă pentru infanterie vor fi achiziționate în cadrul programului derulat de Armata României denumit „Maşina de luptă a infanteriei, pe şenile - MLI”. Potrivit celor mai recente informaţii, trei mari producători mondiali de armament vor concura pentru contractul de furnizare a vehiculelor blindate.

Este vorba de vehiculul blindat de luptă ASCOD de la General Dynamics European Land Systems, de vehiculul de luptă pentru infanterie Redback fabricat de compania sud-coreeană Hanwha Defence și de vehiculul de luptă Lynx de la Rheinmetall.

 

Rheinmetall inaugurează o uzină în România: IFV Lynx KF41 ar putea fi produs la Automecanica Mediaș

 

Pe 16 mai, Rheinmetall a inaugurat o facilitate de producţie la Mediaș, în România. Concernul Rheinmetall, devenit acționar majoritar la Automecanica Mediaș şi a anunțat că transportorul blindat Lynx și camioanele HX vor fi produce în țara noastră.

Youtube video image

Compania germană a anunțat la 1 februarie că a achiziționat o participație majoritară de 72,5% în cadrul producătorului român de vehicule militare Automecanica Mediaș, care de atunci operează în România sub numele Rheinmetall Automecanica.

Rheinmetall estimează potențialul anual de vânzări al companiei la aproximativ 300 milioane de euro (326 milioane de dolari) și se așteaptă la comenzi de milioane de euro în 2024.

Automecanica Mediaș produce vehicule speciale, camioane și remorci pentru piața civilă și militară. Aceasta cooperează cu Rheinmetall din 2022, când cele două companii și-au unit forțele pentru a opera o unitate de întreținere și reparații pentru vehicule militare la Satu Mare.

Rheinmetall se așteaptă ca uzina să joace un rol-cheie în menținerea pregătirii operaționale a vehiculelor de luptă construite în Occident în Ucraina și în furnizarea de sprijin logistic. Aceasta a adăugat că prezența sa în România va oferi forțelor NATO desfășurate pe flancul estic al Alianței lanțuri de aprovizionare mai rapide și mai sigure.

 

Lynx KF41

 

KF41 Lynx este un vehicul de luptă pentru infanterie cu o greitate de 49 de tone, prezentat de Rheinmetall pentru prima dată în 2018. Armamentul său principal poate fi un tun de 30 sau 35 mm - în funcţie de configuraţia aleasă de cumpărător. Echipaj - format din 3 persoane şi poate transportat alţi 8 soldați cu tot cu echipamente.

Vehiculul de luptă pentru infanterie (IFV) Lynx KF41, prezentat de compania Rheinmetall la BSDA 2024. Photo source: DefenseRomania @BSDA2024.

Vehiculul de luptă este protejat împotriva proiectilelor de 30 mm în partea frontală și de proiectilele de 14,5 mm - în părţile laterale. Partea inferioară a vehiculului garantează protecție împotriva unei explozii echivalente cu 10 kg de TNT.

Lynx KF41 dispune de tehnologie de propulsie de ultimă generație, cu un motor Liebherr de 850 kW (1140 CP), care permite dezvoltarea unei viteze de 70 km/h. Acesta având o autonomie de aproximativ 500 km.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel