Linia de contact a noului Război Rece: Rusia pregătește măsuri în contrapartidă la întărirea flancului estic al NATO

utes-crimeea-rusia_09637800
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, pe 25.03.2022, că, la solicitarea președintelui rus, Vladimir Putin, Ministerul Apărării pregătește noi măsuri pentru întărirea flancului său vestic. Aceste instrucțiuni au fost date chiar înainte de decizia oficială a NATO privind întărirea flancului estic.

“Încă înainte de a se lua decizia de întărire a flancului estic al NATO, această întărire a fost deja realizată, prin formarea unei infrastructuri militare puternice. Noi avem deja un ordin clar pe acest subiect de la președintele Vladimir Putin, care a fost adresat ministrului apărării, Serghei Șoigu”, a declarat Peskov, citat de agenția de presă Interfax. 

Potrivit precizărilor sale, Ministerul rus al Apărării trebuie să elaboreze și să-i prezinte comandantului suprem măsurile de întărire a flancului vestic. 

“Nu noi ne-am îndreptat către NATO, ci Alianța s-a mișcat spre noi, provocându-ne îngrijorare. Vorbim despre o serie de măsuri, care au precedat ceea ce se întâmplă acum”, a spus Dmitri Peskov.

Rusia va viza cu siguranță Crimeea și Kaliningradul, avanposturi ale liniei de contact cu NATO

Comentariul autorului: Probabil, măsurile luate de Rusia vor viza toată linia de contact cu NATO, de la Marea Barents la Marea Mediterană, incluzând aici și Regiunea Kaliningrad.

Oficialii de la Moscova au astfel în vedere înființarea de noi unități militare în cadrul Regiunilor Militare Vest și Sud (inclusiv a Flotei din Marea Baltică și Flotei din Marea Neagră), precum și a Flotei de Nord. În același timp, aceste structuri vor primi cu prioritate armamente moderne, inclusiv rachete hipersonice și avioane de vânătoare de generația a cincea.

Bineînțeles că vor fi vizate, în special, Peninsula Crimeea și Regiunea Kaliningrad, considerate avanposturile de la linia de contact cu NATO. În ceea ce privește Crimeea, se poate aprecia că în peninsulă vor fi aduse complexe de rachete Iskander, noi platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr și rachete hipersonice Zircon, precum și avioane de vânătoare Su-57 și Su-35S. În același timp, este posibilă formarea unei escadrile sau a unui regiment dotat cu bombardiere modernizate cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3, care vor putea să întrebuințeze inclusiv rachete hipersonice Kinzhal.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close