Letonia, 100 de ani de la Independență. Paradă militară la Riga - VIDEO

armata_letonia_parada_08142800
Letonia a sărbătorit duminică 100 de ani de independenţă cu o paradă militară şi petreceri, concerte, expoziţii şi alte evenimente în întreaga ţară, relatează dpa.

Ţara baltică şi-a proclamat independenţa pe 18 noiembrie 1918 după ce s-a aflat sub conducerea unor puteri străine, inclusiv a Germaniei şi Rusiei, de la sfârşitul secolului al 18-lea.

"În aceşti 100 de ani, am luptat pentru independenţa statului nostru şi ne-am ridicat pentru libertatea de a ne hotărî destinul. Astăzi putem să fim mândri de realizările ţării noastre", a declarat într-un mesaj video preşedintele Raimonds Vejonis.

Duminică dimineaţă, steagul Letoniei a fost înălţat în cadrul unei ceremonii la Monumentul Libertăţii din Riga şi în numeroase alte oraşe.

Militari letoni au mărşăluit pe străzile capitalei Riga alături de soldaţi din alte state NATO. La paradă au fost prezenţi preşedintele leton Raimonds Vejonis, precum şi premierii Estoniei, Finlandei şi Islandei.


Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close