US Navy a efectuat lansări-test de rachete balistice intercontinentale Trident de pe submarinul USS Wyoming (Foto)

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

Pe 17 septembrie, submarinul USS Wyoming (SSBN-742), din clasa Ohio, al Forțelor Navale ale SUA (US Navy) a lansat cu succes două rachete Trident II D5LE neînarmate, în cadrul unui test desfășurat în largul coastelor Floridei (zona Cape  Canaveral).

Potrivit comunicatului US Navy, activitatea face parte din seria de teste DASO (Demonstration and Shakedown Operation). Un test DASO se desfășoară după fiecare realimentare cu combustibil nuclear a submarinului, care este efectuată o dată la 20 de ani, și are ca obiectiv principal evaluarea și demonstrarea disponibilității sistemului de arme strategice (SWS) și a echipajului SSBN înainte de desfășurarea operațională.

Testul nu a fost efectuat ca răspuns la evenimente mondiale în curs, nici ca o demonstrație de putere. Lansările de testare, inclusiv DASO, sunt programate cu ani înainte, a precizat Marina americană.

Numărul de lansări-test reușite ale rachetelor Trident II (D5 și D5LE) a ajuns la 184, după verificarea din 17 septembrie.

„Testul de astăzi [sept. 17] demonstrează fiabilitatea de neegalat a factorului nostru de descurajare nucleară pe mare […], făcută posibilă de o echipă dedicată formată din militari, civili și parteneri din industrie”, a declarat viceamiralul Johnny R. Wolfe, director al programelor de sisteme strategice ale Marinei.

În continuare, „aceeași echipă dezvoltă acum următoarea generație a sistemului de arme strategice Trident, care va extinde descurajarea noastră strategică pe mare până în 2084.”

Cea mai recentă versiune D5LE (LE – Life Extension) a rachetelor Trident va rămâne în înzestrare până 2042. Printre caracteristicile care fac din Trident II o armă redutabilă sunt viteza maximă de 24 Mach în faza terminală, raza de acțiune de peste 12.000 km, posibilitatea de a fi redirecționată în timpul zborului, capacitatea de a transporta până la 14 focoase nucleare.

În 2020, a fost demarat studiul pentru dezvoltarea unei noi versiuni a rachetei Trident, care va înlocui versiunea D5LE și se va afla, până în 2084, pe viitoarele submarine din clasa Columbia până la finalul duratei lor de viață.

Un submarin din clasa Ohio are la bord 24 de rachete Trident, iar pe unul britanic din clasa Vanguard se află 16 astfel de rachete. Începând cu 2023, submarinele americane Ohio vor fi dotate doar cu 20 de rachete, în conformitate cu Noul Tratat privind Limitarea Armelor Strategice.

Rachetele Trident II D5LE se vor afla inițial și pe viitoarele submarine americane și britanice din clasele Columbia respectiv Dreadnought.

SLBM-urile (submarine-launched ballistic missile) reprezintă componenta navală a triadei strategice de descurajare nucleară a SUA, care mai include rachetele balistice intercontinentale (ICBM) dispuse pe teritoriul național și bombardierele cu capacitate nucleară.

Rachetele Trident II aflate la bordul submarinelor constituie aproximativ 70% din triada strategică de descurajare nucleară a SUA.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel