Kremlinul susţine că spionajul străin i-ar monitoriza non-stop pe oamenii de ştiinţă ruşi

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Oameni de ştiinţă ruşi trag un semnal de alarmă faţă de noile reglementări guvernamentale, care introduc restricţii importante în contactele lor cu colegii străini, fapt ce provoacă temeri privind revenirea la situaţia din perioada sovietică, informează France Presse.

Un decret transmis marţi institutelor ruse de cercetare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării de la Moscova prevede că orice întâlnire cu oameni de ştiinţă străini reunind cel puţin trei persoane, precum şi întâlnirile în afara programului de lucru, trebuie aprobate de conducerea instituţiei şi fac obiectul unui raport. La orice întâlnire cu un om de ştiinţă străin trebuie să participe cel puţin două persoane de partea rusă pentru a evita orice fel de scurgeri de informaţii confidenţiale, potrivit news.ru.

De asemenea, textul recomandă perioade mai lungi de verificare pentru străinii care vor să intre în instituţii ştiinţifice ruseşti şi restricţii privind aparatele electronice pe care savanţii străini pot să le aibă asupra lor, fiind vizate chiar şi ceasurile. Toate acestea pot fi utilizate în incintă doar 'în cazurile prevăzute în tratatele internaţionale'.

Kremlinul a apărat noile măsuri de precauție cerute oamenilor de știință ruși, spunând că spionajul străin i-ar monitoriza non-stop pentru a obține date despre descoperirile secrete ale Rusiei. „Spionajul științific și industrial acționează non stop și îi are ca țintă în special pe oamenii noștri de știință tineri", a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fiind întrebat în legătură cu o nouă dispoziție dată de ministerul rus al Științei și Educației.

Aleksandr Fradkov, profesor de fizică aflat conducerea unui important laborator din Sankt-Petersburg, a denunţat marţi - într-o scrisoare deschisă - 'măsurile absurde şi nerealiste'.

'Ce se va întâmpla dacă organizăm o conferinţă internaţională cu mulţi străini? Ceasurile şi telefoanele le vor fi confiscate tuturor?', se întreabă retoric omul de ştiinţă rus.

Potrivit lui Fradkov, măsurile preconizate 'nu vor îmbunătăţi securitatea ţării noastre, ci vor amplifica izolarea ei'.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării de la Moscova nu a făcut niciun comentariu cu privire la acest decret, al cărui text a fost primit de institutul lui Fradkov încă în luna iulie.

'Orice ştiinţă se bazează pe comunicare şi schimb de informaţii', a declarat cercetătorul menţionat pentru AFP: 'Dacă respectăm acest decret, atunci chiar şi faptul de a bea o cafea cu un coleg străin trebuie să fie urmat de scrierea unui raport ulterior', spune el.

Din decret nu se înţelege prea clar dacă 'trebuie cerută permisiunea conducerii pentru a trimite un e-mail sau pentru a vorbi cu un coleg străin pe Skype? Sau dacă corespondenţa cu un coleg străin este pur şi simplu interzisă dacă nu participă la ea şi un terţ?', mai întreabă în scrisoarea sa deschisă Fradkov, şeful laboratorului Direcţiei de sisteme complexe de pe lângă Institutul pentru probleme legate de construcţia de maşini din cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei, conform news.ru.

'Aceasta este o revenire la epoca sovietică' când oamenii de ştiinţă nu puteau să se întâlnească cu colegi ai lor decât dacă erau însoţiţi de un terţ', a amintit Fradkov, apreciind că 'nu se poate lucra potrivit acestor reguli' şi speră că 'oamenii de ştiinţă (ruşi) se vor uni împotriva lor'.

Comunitatea ştiinţifică rusă îşi exprimă îngrijorarea de mai mulţi ani faţă de influenţa crescândă a puternicelor servicii de securitate asupra activităţii sale. În ultimii ani, numeroşi cercetători ruşi au fost condamnaţi pentru 'înaltă trădare' în cazuri controversate.

Potrivit unui om de ştiinţă de la un institut de fizică rus, care a dorit să beneficieze de anonimat, noile recomandări sunt deja implementate, ceea ce a făcut ca 'vizitele în străinătate să devină tot mai complicate' şi astfel sunt ratate reuniuni cruciale în multe domenii ştiinţifice.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel