Kremlinul neagă dezvăluirile din Pandora Papers despre averi ascunse prin scheme offshore de camarila lui Putin

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Kremlinul a calificat luni drept nefondate informaţiile publicate în urma unei ample anchete jurnalistice potrivit cărora mai mulţi apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin ar deţine bogăţii ascunse prin scheme offshore, relatează Agerpres, care citează AFP.

"Aici avem pur şi simplu de a face cu un ansamblu de alegaţii cu totul nefondate (...) Când vor exista materiale serioase, bazate pe lucruri sau făcând referire la lucruri serioase, atunci vom lua cunoştinţă de interes", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

"Nu înţelegem cum pot fi considerate aceste informaţii ca fiabile", a adăugat el.

Această anchetă, publicată duminică de Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie (ICIJ), şi intitulată Pandora Papers, referire la legendara cutie a Pandorei, a mobilizat circa 600 de jurnalişti.

Potrivit ICIJ, Svetlana Krivonoghih, o femeie prezentată de media ruse drept o fostă amantă a preşedintelui Vladimir Putin, a achiziţionat în 2003 un apartament la preţul de patru milioane de dolari la Monaco, prin intermediul unor conturi offshore.

În noiembrie 2020, site-ul rus de investigaţii Proekt a dezvăluit într-o anchetă că această femeie a avut o legătură cu Vladimir Putin în anii 1990 şi la începutul anilor 2000. Ea ar fi acumulat o avere colosală în cursul acestor ani.

Potrivit Proekt, cuplul ar avea o fiică, născută în 2003 şi pe care o cheamă Elizaveta.

 

Kremlinul neagă toate acuzațiile



Kremlinul a dezminţit deja informaţiile din Proekt, Dmitri Peskov calificându-le în noiembrie 2020 drept "provocări" şi jurnalism de joasă speţă.

În iulie, Proekt a fost declarat "indezirabil" de Ministerul rus al Justiţiei, care i-a interzis de facto activităţile. Site-ul îşi făcuse un nume în peisajul mediatic rus prin investigaţiile sale asupra corupţiei elitelor ruse. Proekt a publicat în special lungi anchete privind colaboratorii foarte bogaţi ai lui Vladimir Putin.

Potrivit ICIJ, un alt presupus apropiat al preşedintelui, Piotr Kolbin, are legături cu o schemă offshore foarte profitabilă în care era implicat oligarhul Ghennadi Timcenko, şi el un prieten al şefului statului rus.

Ancheta ICIJ mai dezvăluie şi că Konstantin Ernst, CEO al principalului canal al televiziunii ruse, a achiziţionat într-un mod dubios un imens teren la Moscova prin intermediul unei societăţi offshore.

Această anchetă se bazează pe 11,9 milioane de documente, care provin de la 14 societăţi de servicii financiare, şi a scos la iveală peste 29.000 de societăţi offshore. Numeroşi lideri politici din întreaga lume sunt implicaţi în aceste dezvăluiri.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel