Klaus Iohannis, după discuțiile cu Joe Biden la Varșovia: Avem nevoie de o prezenţă militară americană sporită. Vrem ca întreaga regiune a Mării Negre să fie foarte bine consolidată

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Președintele României, Klaus Iohannis, a prezentat rezultatele agendei discuțiilor purtate la Varșovia de șefii de stat de pe Flancul Estic al NATO cu președintele SUA, Joe Biden, și cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg. Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că statele de pe Flancul estic al NATO au datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii şi a subliniat că sporirea prezenţei militare americane în regiune trebuie să continue.

 

 

 

,,Agenda discuțiilor a vizat consolidarea sprijinului SUA și celelalte state aliate îl acordă Ucrainei precum și demersurile NATO de întărire a posturii de apărare și descurajare pe flancul estic. Această implicare e demonstrată de creșterea prezenței americane pe flancul estic, inclusiv în România. Salutăm și contribuim la procesul de articulare a unei strategii la nivelul Mării Negre a administrației americane. Am reafirmat sprijinul României pentru efortul Ucrainei de contracarare a agresiunii ruse. Sprijinul pentru Ucraina înseamnă sprijin pentru securitatea României și a NATO în ansamblu. România va rămâne alături de autoritățile de la Kiev oricât timp va fi necesar pentru ca ei să câștige acest război. Am reafirmat susținerea pentru deciziile NATO de la București din 2008 în ce privește perspectiva integrării euro-atlantice a Ucrainei. Ucraina va deveni stat membru NATO când toate condițiile vor fi îndeplinite'', a spus Klaus Iohannis.

 

Klaus Iohannis: Avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că statele de pe Flancul estic al NATO au datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii şi a subliniat că sporirea prezenţei militare americane in regiune trebuie să continue.

„Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde, crime şi strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent şi nesiguranţă. Noi, liderii de pe Flancul estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câştiga acest război. România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv şi o amploare transatlantice”, a precizat Klaus Iohannis.

Președintele României a salutat participarea preşedintelui SUA, Joseph Biden, la reuniune, arătând că aceasta reconfirmă substanţa formatului Bucureşti 9 şi angajamentul Administraţiei americane faţă de securitatea Flancului estic.

„Acest angajament este extrem de solid şi vizionar: o prezenţă militară americană crescută – care trebuie să continue – şi pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră, a precizat seful statului.

Întrebat ce contribuție va avea ţara noastră la elaborarea strategiei pentru Marea Neagă, Klaus Iohannis a răspuns că: ,,România cunoaște foarte bine întreaga regiune a Mării Negre. Vrem ca zona şi fie foarte bine pregătită și consolidată. Până când am pus noi pe masa NATO această chestiune nu a existat o abordare NATO concretă pentru această zonă. De atunci s-a lucrat, NATO are o strategie și iată că și SUA lucrează la o astfel de strategie. Este evident interesul nostru ca și strategia SUA să fie una puternică și să contribuie la apărarea noastră''.

 

România joacă un rol foarte important, le dăm asigurări oamenilor din Moldova că suntem alături de ei

 

Întrebat ce informații are despre încercările Rusiei de a destabiliza situaţia politică din Republica Moldovei, Klaus Iohannis a răspuns că: ,,Rusia a purtat permanent în ultimii ani un război hibrid. A existat tot timpul o presiune asupra Moldovei pentru a induce nesiguranță și posibil instabilitate. Nu avem informații acum că acțiuni practice ar fi iminente dar nu trebuie să subestimăm importanța acestor atacuri informaționale. România joacă un rol foarte important, le dăm asigurări oamenilor din Moldova că suntem alături de ei. Este un moment care va genera multe discuții, acest decret anulat este un document mai amplu legat de politică externă rusă, urmând să apară noul decret. Vom vedea ce va cuprinde noul document.. E important cum se va poziționa și oficial Rusia în aceste chestiuni. Oricum ar fi, noi suntem alături de Moldova''.

Întrebat dacă România pregătită să sprijine Moldova, indiferent de scenariu, Klaus Iohannis a răspuns că ,,România este nu doar pregătită, este dispusă să sprijine Moldova în orice scenariu. Cum va arăta acest sprijin concret depinde de evoluția situației geopolitice. Acum îi sprijinim cu electricitate, gaz dar suntem dispuși să mergem mult mai departe dacă situația o va impune''.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel